UMF, nebunul sacrificat electoral

De luni bune, lumea politică mureşeană şi cea naţională e în fierbere pe marginea înfiinţării sau nu a unei linii de predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Acum când doar câteva zile ne mai despart de o decizie, cazanul politic pare să dea în clocot…

PD-L nu e pentru scindare

Primarul Dorin Florea este de părere că UMF Tîrgu-Mureş trebuie să fie un subiect de discuție pentru cadrele didactice, implicarea politicului, inclusiv a autorităților de la București, fiind o mare greşeală. Voalat, acesta susţine menţinerea actualei structuri, declarând: „Universitatea noastră este puternică, dacă rămânem împreună. Dacă ne-am diviza, automat ne înghit celelalte universități. Suntem într-o lume concurențială! Asta trebuie să înțeleagă universitarii, restul este isterie, este circărie politică”.Primarul Dorin Florea crede ca UMF Tîrgu-Mureș a devenit și un subiect electoral pentru UDMR. „Din păcate, noi trebuie să demonstrăm că altceva fac politicienii maghiari pentru Tîrgu-Mureș: autostrăzi, centuri ocolitoare, alte lucruri”, a explicat acesta.

De aceeași opinie este și deputatul Doru Oprișcan, acesta sperând că proiectul de hotărâre privind înfiinţarea facultăţii în limba maghiară în cadrul UMF să nu se materializeze, fiind decis în caz contrar să demisioneze din Parlament. „Unii au început mai devreme campania electorală. Eu sper că acest proiect de hotărâre de Guvern să nu se finalizeze, până la urmă raţiunea să fie cea care va învinge. Cei de acolo să se aşeze la masă şi să ia cea mai înţeleaptă hotărâre pentru binele studenţilor şi al cadrelor universitare din UMF”, a spus deputatul democrat-liberal.

De asemenea, vicepreședintele PD-L Mureș, deputatul Doru Oprișcan, consideră că soluția cea mai bună pentru UMF este ca politicul să nu se implice, iar rezolvarea să vină din partea universitarilor. „Nu sunt specialist în medicină şi nici în drept, dar cred că Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş trebuie lăsată departe de sfera politicului. Singurul for îndreptăţit să ia decizii privind organizarea administrativă a UMF este Senatul universităţii. Politicienii trebuie doar să corecteze eventual cadrul legislativ. Atât”, crede acesta.

UDMR o dă pe lege

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbély László, a declarat că, în cadrul coaliţiei de guvernare, s-a convenit că problema legată de UMF Tîrgu-Mureş trebuie rezolvată printr-o Hotărâre de Guvern. „În legătură cu UMF Tîrgu-Mureş toată lumea e de acord, în coaliţie, că reprezentanţii Universităţii sunt în ilegalitate în momentul de faţă, întrucât nu aplică legea care prevede foarte clar ca, la universităţile multiculturale, să fie înfiinţate aceste linii. Babeş-Bolyai şi Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş s-au conformat. Deci legea obligă acest lucru, nu este la latitudinea Senatului universităţii să decidă”, crede Borbély.

Vicepreşedintele UDMR Borbély László a declarat că înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu-Mureş nu ar însemna o „segregare”, fiind vorba doar de o problemă administrativă. „Nu e o separare, nu e o segregare. În momentul de faţă la Tîrgu-Mureş există învăţământ în limba maghiară, aproape jumătate din studenţi şi acum învaţă în limba maghiară. E vorba de o problemă administrativă, ca să aibă posibilitatea linia de predare în limba maghiară să aibă decani, prodecani şi să se gospodărească în funcţie de necesităţile învăţământului în limba maghiară”, a afirmat Borbély László.

La rândul său, președintele UDMR Mureș, Kelemen Atilla, a spus că separarea UMF trebuie realizată deoarece așa prevede legea. „Cerem această treabă ca să se respecte legea. Atâta cerem. Şi această lege trebuie respectată şi dacă dai alte conotaţii la o problemă de acest gen este complet greşit. Să respectăm legea, să funcţioneze, dacă nu sunt studenţi suficienţi şi aşa dă faliment o linie, dacă sunt studenţi pentru această linie atunci hai să înveţe în această limbă”, spune liderul UDMR Mureş.

PNL reclamă încălcarea autonomiei universitare

Deputatul Ciprian Dobre, liderul liberalilor mureşeni, susţine că proiectul de hotărâre de Guvern nu este legal. „Articolul 132 al. 2 din Legea nr. 1 din 2011 vorbeşte despre posibilitatea înfiinţării unei facultăţi de către Minister sau la iniţiativa Ministerului într-un domeniu de interes naţional. Ori eu nu cred că a crea o nouă facultate cu aceleaşi profile care există astăzi, Farmacie, Medicină Dentară, Medicină Generală, cu o singură modificare – limba în care se predă – este domeniu de interes naţional”, explică parlamentarul.

Dobre crede că problema nu este neapărat proiectul de Hotărâre de Guvern, ci însăşi Legea Educaţiei deoarece încalcă legea în ceea ce priveşte criteriile de înfiinţare a unei facultăţi. „Nu poţi înfiinţa o facultate fără cadre universitare. Pentru a înfiinţa o facultate ai nevoie de cadre, iar în cazul acesta nu avem cadre. Iar ARACIS-ul nu va fi niciodată de acord cu înfiinţarea acestei facultăţi pentru că nu au profesori, nu au conferenţiari, nu au lectori, nu au asistenţi pentru a asigura un standard corespunzător învăţământului superior. Acolo se va întâmpla altceva decât o facultate de medicină, adică vor ieşi absolvenţi prost pregătiţi sau neconform pregătiţi”, consideră Dobre.

Liderul liberalilor crede, de asemenea, că „pentru UDMR, acest proiect este sută la sută electoral, din punctul meu de vedere. Este foarte clar o concurenţă în ceea ce priveşte votul din luna iunie şi evident UDMR vrea să vină în faţa electoratului de limbă maghiară cu această tuşă, uşor radicală, separatistă, în faţa electoratului”.

La fel, preşedintele PNL Tîrgu-Mureş, Ionela Ciotlăuş crede că universitatea este utilizată ca monedă de schimb între PD-L şi UDMR. „E pur și simplu un troc politic, încheiat între două partide ale coaliţiei de guvernare. Dacă îmi permiteţi un limbaj mai puţin convenţional, aş spune că PD-L vinde, iar UDMR cumpără. PD-L a cedat UMF Tîrgu-Mureş, în faţa ameninţărilor UDMR de a ieşi de la guvernare, deoarece PD-L se agaţă cu disperare de Putere. În opinia mea, asistăm la sabotarea sistematică a unora dintre cele mai nobile şi preţioase valori ale vieţii noastre: Sănătatea şi Învăţământul. Personal, consider că aceste două valori trebuie să rămână în mâinile lumii academice şi nu în mâinile politicienilor. Soluţia este, prin urmare, cât se poate de simplă: politicienii să nu se mai amestece în treburile interne ale Universităţii”, subliniază Ciotlăuş.

Liderul liberalilor tîrgumureşeni consideră de asemenea că: În temeiul Directivei 36 a CE, ARACIS a emis o prevedere fără echivoc, care atestă că învăţământul practic care implică direct contactul cu bolnavul trebuie să se facă în limba română, deoarece limba română este limba oficială a statului român. Prin urmare, Guvernul României este cel care încalcă grav atât principiile comunitare, cât şi legislaţia în vigoare”.

PSD a găsit vinovaţii

PSD vede ca rezolvare a conflictului de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, permiţându-i Senatului universitar să decidă în problemele sale interne. „Există o singură direcție pentru soluționarea discuțiilor de la UMF, aceea trasată de către legea în vigoare. Statutul dat de către Constituția României Senatului UMF îi permite acestuia ca singur for îndreptățit să ia o decizie cu privire la crearea de linii sau facultăți în orice limbă ar fi acestea. Intervenția din afară în orice fel ar fi ea, inclusiv din partea Guvernului României, este una ilegală. Pe legislația în vigoare în acest moment, pornind de la articolul 32, aliniatul 6 din Constituția României, pe prevederile Legii Învățământului, orice act administrativ de autoritate, inclusiv hotărârea Guvernului sau o ordonanță de urgență, este ilegală”, susţine Cornel Brişcaru, secretarul executiv al PSD Mureș.

Acesta îşi argumentează poziţia prin faptul că autonomia universitară este consacrată și garantată de Constituție, legea este cea care consfințește acest lucru. Înființarea de astfel de linii sau facultăți, în condițiile actualei legi, privind din perspectiva legii fundamentale a țării, actul cu puterea normativă cea mai mare din România, respectiv Constituția, ar fi ilegală emiterea unui astfel de act administrativ de autoritate. În consecinţă, Brişcaru a conchis că ,,întreaga dezbatere este una politică, generată de PD-L și UDMR. Ea are în județul Mureș trei vinovați. Luați în ordine, din partea celor care au făcut oferta, respectiv UDMR, domnii Markó Béla și Borbély László, iar de pe partea celor care au acceptat oferta prin decizie politică asumată în Biroul Permanent Național, doctorul Dorin Florea”.

Ligia Voro, Vasile Dancea, Cătălin Hegheş

print