UMF nominalizată la „Best Regional University”

UMFRectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat marţi că instituţia a fost nominalizată de European Business Assembly şi de The Club of Rectors of Europe pentru premiul internaţional ‘Best Regional University’. ‘Faptul că am fost nominalizaţi în această categorie, Best Regional University, pentru noi, ca universitate, este un semn de recunoaştere a progreselor pe care le facem şi, nu în ultimă instanţă, un argument că temerile care erau exprimate foarte vocal cu ceva vreme în urmă, că universitatea se va desfiinţa, că este pe punctul de a-şi pierde credibilitatea au fost doar nişte profeţii care nu s-au îndeplinit. Şi despre universitate ar trebui să vorbească doar cei care cunosc mediul universitar. Sunt destui care ar vrea ca lucrurile să se îndeplinească, dar uite că nu se îndeplinesc în zona asta’, a declarat presei Leonard Azamfirei.

Rectorul a arătat că, întrucât la admiterea din acest an UMF Târgu Mureş a avut cea mai mare concurenţă din ultimii 20 de ani, dovedeşte trendul crescător pe care este această universitate.

Ceremonia de premiere va avea loc cu ocazia summit-ului Science and Education care se va desfăşura în perioada 16-19 decembrie 2013, la Oxford. UMF Târgu Mureş a fost nominalizată, de asemenea, în cadrul aceluiaşi summit, la titlul Best Manager of the Year.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.