«

»

Un bărbat a fost găsit mort într-o cabană de vară, frigul este cauza probabilă

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost descoperit mort, joi, într-o cabană de vară dintr-o grădină situată pe strada Viile 1 Mai din Târgu Mureş, o cauză probabilă este îngheţul, a declarat pentru AGERPRES, directorul Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean.

„Prin Dispeceratul Integrat 112 s-a sesizat că o persoană în vârstă de 65 de ani a fost descoperită decedată într-o construcţie de pe strada Viile 1 Mai. Nu ne putem pronunţa dacă este din cauza frigului, cauza decesului urmând să fie stabilită de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală. Persoana nu a fost găsită pe domeniul public, ci într-un spaţiu privat, de către o persoană care avea acolo o cabană pentru perioada verii, care s-a deplasat în zonă pentru a-şi verifica proprietatea. Victima nu era cunoscută printre persoanele pe care le însoţim la adăpostul de noapte sau pe care le descoperim pe domeniul public, însă era cunoscută de către oamenii din zonă ca locuind prin acele cabane”, a arătat Valentin Bretfelean.

Acesta a spus că, de la începutul sezonului rece, Poliţia Locală Târgu Mureş a condus 90 de persoane la adăpostul social de noapte din municipiu, printre care se află şi câteva persoane care preferă să plece din acest loc, pentru adormi în diferite locuri improprii din oraş.

„Din păcate avem 6-7 situaţii pe care, deşi le conducem seară de seară la adăpost, le găsim apoi în canale, în autogară, pe sub balcoanele blocurilor sau în casa scărilor unor blocuri. Aceste persoane părăsesc căminul în ziua următoare deşi acolo li se oferă cazare în condiţii foarte bune şi o masă caldă, iar noi trebuie să îi căutăm din nou prin oraş. Cu toate acestea, fiind vorba despre viaţa unui om, chiar dacă sunt persoane fără adăpost, facem toate eforturile şi diligenţele necesare în a le regăsi, în a le duce şi a le proteja de ger în fiecare seară”, a arătat Bretfelean.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.