Un milion de stele

Un milion de stele

milionsteleAsociaţia Caritas Mitropolitan Greco – Catolic Blaj a organizat vineri, 11 octombrie, de la ora 18.00, în parcarea din centrul municipiului Tîrnăveni acţiunea „Un milion de stele”. Primarul Sorin Megheşan a aprins prima lumânare, care are drept scop simbolic îndeplinirea unei dorinţe.

Tot în cadrul evenimentului, un grup de elevi de la Gimnaziul ,,Avram Iancu” a susţinut un mic program artistic de poezii. Toţi cei care au participat la eveniment au putut aprinde o lumânare pentru îndeplinirea unei dorinţe.

Acţiunea s-a desfășoară în mai multe oraşe şi ţări europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Elveţia), în fiecare an, înainte de Crăciun, iar scopul acţiunii este acela de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi. Donațiile pentru candelele aprinse se vor transforma în alimente pentru masa de Crăciun a celor nevoiași.

Mircea Barbu

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.