«

»

Un om de afaceri mureşean investeşte într-o mocăniţă la Baia de Arieş

Mocăniţa, simbol al Ţării Moţilor, va fi repusă în circulaţie în această vară, după 20 de ani, între Lunca Arieşului şi Baia de Arieş, pe o distanţă de 23 de kilometri, urmând să efectueze curse regulate în scop turistic, la finalizarea lucrărilor demarate în zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Răspopa, un om de afaceri din judeţul Mureş, a anunţat că a început, alături de alţi investitori, demersurile pentru a repune în circulaţie, în această vară, trenul de epocă numit Mocăniţa, pe o lungime totală de 23 de kilometri, iar la auzul acestei veşti mai mulţi voluntari din Munţii Apuseni vor da, în următoarele zile, o mână de ajutor.

Cristian Răspopa a declarat corespondentului MEDIAFAX că în aceste zile se lucrează la curăţarea liniei de cale ferată.

„Se lucrează la curăţarea liniei de ierburi şi tăiem copacii care au crescut pe sub linia de cale ferată. Dacă mergeţi pe linie o să vedeţi că a fost un dezastru, în unele zone au fost aruncate intenţionat diferite materiale. Totodată, trebuie lucrat la completarea liniei deoarece în anumite porţiuni lipseşte şina, în jur de doi kilometri, iar piesele acelea care fixează şinele lipsesc în proporţie de 60-70% pe aceste traseu”, a spus Răspopa.

Omul de afaceri a adăugat că, alături de alţi investitori, încearcă achiziţionarea a trei locomotive cu aburi.

„Aş vrea să fie cel puţin două trenuri, unul să plece din Baia de Arieşului, altul din Lunca Arieşului, iar ele să se întâlnească. O să circule fie zilnic, fie cu programare, să vedem ce mai putem face pentru a dezvolta zona respectivă astfel încât să nu fie Mocăniţa singura atracţie turistică”, a spus Răspopa, care mai are afaceri similare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Omul de afaceri a mai declarat că demarează această investiţie în baza unui contract cu Statul, însă nu poate estima suma care va fi investită, „nu din rea voinţă”, precizând că „habar nu are” şi nici nu calculează „ca să nu se sperie”.

Vara trecută, Mocăniţa şi-a reluat cursele regulate pentru turişti, pe traseul Abrud – Câmpeni, de 11 kilometri, şi circula cu o viteză de maxim 15 kilometri la oră, având trei vagoane, fiecare cu câte 18 locuri.

Aceste porţiuni de drum – Abrud – Câmpeni şi Lunca Arieşului – Baia de Arieş – sunt o parte din fostul traseu al Mocăniţei – unul foarte spectaculos de-a lungul văii Arieşului – care se întindea pe o distanţă de aproximativ 94 de kilometri, între Turda şi Abrud, inaugurat în anul 1912 şi care a funcţionat 85 de ani, până în 1997.

În România, termenul „Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.

Mediafax

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.