URS România organizează Conferinţa FORTIC

logoURS România, membru fondator FORTIC-Forumul Profesioniştilor în Testări, Inspecţii, Certificări, demarează organizarea unor evenimente de business, în luna septembrie. Scopul acestora este de a crea un cadru profesionist, obiectiv, care să faciliteze un schimb autentic de informaţii şi de experienţă între profesioniştii din domeniile testări, inspecţii, certificări, prin împărtăşirea „secretelor” managementului performant, într-un format accesibil, interactiv.

Primul eveniment are loc la Târgu Mureş, în data de 5 septembrie, Hotel Plaza, între orele 09.30-13.00 şi este organizat de URS România în parteneriat cu WESSLING ROMANIA (http://ro.wessling-group.com/ro/) , COTRACO ROM SRL (www.cotraco.ro) şi DIRECTSPARK (www.directspark.ro).

Vorbitorii vor fi persoane cu experienţă relevantă în management, profesionişti, iar temele abordate se vor concentra pe zonele esenţiale ale unei afaceri, dintr-o perspectivă practică. Astfel directorul general al grupului COTRACO ROM SRL, dl. Bogdan Bărbulescu va vorbi despre „Cele mai eficiente tehnici de abordare a clienţilor”, directorul general WESSLING România, dl. Ioan Haşegan va vorbi despre „Elaborarea unei strategii de afaceri-aspecte esenţiale”, iar dl. Marius Pop, CEO şi fondator DIRECT SPARK va prezenta un „Studiu de caz: cum să creşteţi online afacerea dvs”.jpg antet conferinta

Conferinţele se adresează tuturor profesioniştilor, specialiştilor atât din domeniile testări, inspecţii, certificări (T.I.C.), cât şi din diverse alte domenii de activitate. Numitorul comun al acestora este dorinţa de dezvoltare, eficienţa, ca şi cea de conectare la un mediu profesionist.

Taxa de înscriere este de 50 de lei, TVA inclus. Înscrierea se poate face online, completând formularul de înscriere de pe site-ul www.urscertificari.ro.

Pentru detalii şi înscriere, vă rugăm completaţi formularul online, disponibil pe site-ul www.urscertificari.ro. Contact: Amelia Muntean, director evenimente, Tel. +4 0265 267 017, Fax. +4 0365 434 565, Mobil: 0728 288 035, E-mail: amelia@urscertificari.ro

print

Share