Vă mai surprinde ceva?

catalin heghesParchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a anunțat vineri că a dispus trimiterea în judecată a medicului chirurg Alexandru Mihail Boțianu pentru a fi judecat într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și primirea de foloase necuvenite.

Pe de altă parte, tot vineri aflăm că în urma unor controale efectuate la furnizorii de servicii medicale pe trimestrul trei al acestui an, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș a găsit nereguli și a decis să refuze decontarea unor servicii medicale în valoare de 480.000 de lei.

Aș fi absurd să spun că cele două știri mă surprind, iar dacă pe dumneavoastră vă surprind, îmi pare rău, sunt nevoit să vă etichetez drept naivi, ca să nu folosesc un termen mai dur. Faptul că sistemul medical este măcinat, la fiecare nivel, de corupție n-ar mai trebui să fie o noutate. Cele două știri au totuși menirea să ne confirme prezența „maladiei” la două nivele, la care încă vorbim de bani mărunți.

În ultimii 20 de ani au fost rarisime sau inexistente știrile legate de condamnarea unor medici, ridicarea licenței de practică din cauze de malpraxis, condamnarea unor manageri medicali, condamnarea pentru trafic de influență a unor reprezentanți de la companii medicale etc. Și lista continuă, la fel cum noi ne facem că problemele nu există, deși le vedem cu toți.

Este exact tiparul corupției generalizate din vămi, de la ANAF, de la direcțiile județene de permise auto etc. Sunt sisteme cuprinse în totalitate de corupție, boală care nu mai poate fi controlată din interiorul sistemului. E nevoie de procurori care să facă anchete de calitate și de judecători cu coloană vertebrală care să ducă la condamnări. E nevoie de intervenția din exterior pentru ca aceste sisteme să-și revină la un nivel acceptabil.

Să nu ne imaginăm că fenomenul corupției poate fi eradicat, însă mi-aș dori de asemenea să nici nu mai tolerăm și să înghițim cantitatea de rahat servită zilnic de aceste instituții ale Statului.

Cătălin Hegheș

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.