Vacanța de vară la muzeu

cetatea targu muresMuzeul Judeţean Mureş a anunţat, marţi, lansarea seriei de programe educative pentru şcolari şi preşcolari ‘Vacanţa la muzeu’, care se va derula până la sfârşitul lunii august, în cadrul căreia copiii vor avea posibilitatea să descopere cum trăiau romanii şi să reproducă unele dintre invenţiile lui Leonardo da Vinci.

‘Vacanţa la muzeu’ va cuprinde patru programe, fiecare având un anumit specific: ‘Totul despre Leonardo da Vinci’, Trăind cu romanii’, ‘Să descoperim împreună (un obiect, o poveste)’ şi Centenarul Palatului Culturii din Târgu Mureş.

Programul ‘Totul despre Leonardo da Vinci’ cuprinde vizitarea expoziţiei temporare Leonardo da Vinci, amenajată al Muzeul de Istorie, precum şi ateliere de creaţie în care participanţii vor realiza unele dintre invenţiile genialului renascentist.

‘Fiecare dintre cele patru ateliere va dezvălui o altă latură a personalităţii lui Leonardo, pictorul (realizarea unei reproduceri după o pictură a maestrului), inventatorul (realizarea de paraşute după schiţele inventatorului, exersarea scrierii în oglindă), botanistul (colaje cu plante presate), arhitectul (machete de clădiri din materiale reciclabile)’, a arătat Muzeul Judeţean Mureş într-un comunicat de presă dat marţi publicităţii.

În programul ‘Trăind cu romanii’, axat pe cunoaşterea vieţii de zi cu zi a romanilor, vor fi organizate ateliere de creaţie şi prezentări ale portului, obiceiurilor, jocurilor practicate de soldaţii romani şi familiile lor. În plus, participanţii vor avea ocazia să răsfoiască enciclopedii ilustrate despre romani, să joace unele dintre jocurile acestora, să confecţioneze opaiţe, mozaicuri romane, să scrie pe tăbliţe cerate sau să se costumeze în diverse articole vestimentare ale romanilor.

Programul ‘Să descoperim împreună (un obiect, o poveste)’ va cuprinde descrierea istoricului unora dintre cele mai uzuale obiecte folosite: recipiente, de la începuturi şi până în zilele noastre, pictură sau decorare de recipiente realizate din materiale reciclabile, busola (orientare prin cetate cu ajutorul busolelor, căutare de comori), ceasul (realizarea de ceasuri solare), telefonul (confecţionarea de telefoane din cutii reciclate şi sfoară).
Muzeul Judeţean Mureş a prevăzut în program şi prezentarea centenarului Palatului Culturii din Târgu Mureş, ocazie cu care copiii vor afla despre istoricul clădirii, arhitectura acesteia, despre detaliile decorative şi poveştile vitraliilor şi vor participa la ateliere de creaţie în care vor fi realizate mozaicuri, picturi, colaje după vitralii, rame pictate după diversele motive decorative florale sau geometrice de pe pereţi.

‘Vacanţa la muzeu’ va debuta pe 4 iulie şi va dura până pe 30 august, durata programelor va fi de două ore, iar taxa de participare va fi de 10 lei pe activitate.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.