„Vara Luduşeană” promite multe

„Vara Luduşeană” promite multe

vara luduseanaAnotimpul vacanţelor, al concediilor şi odihnei, adică vara, este de cele mai multe ori marcat de plictiseală, lene şi inactivitate, trei obstacole peste care trebuie să treacă tinerii din oraş. „Este o situaţie inacceptabilă”, au constatat Ovidiu Pop, consilier al primarului şi studentul Marius Dudilă, principalii „vinovaţi” de punerea în mişcare a unor activităţi distractive în care sunt primiţi toţi tinerii, dar nu numai ei.

Un început promiţător

Festivalul – care a început în prima zi a lunii august – are ca principal obiectiv să ofere celor peste 2.000 de tineri o ocazie de socializare prin proiecte culturale, sportive, educative, sociale sau de divertisment pe tot parcursul acestei luni. Deschiderea festivă s-a desfășurat în Parcul Tineretului, în prezenţa primarului Cristian Moldovan însoţit de notabilităţi din cadrul administraţiei locale Liviu Botezan, Daniel Şofron, Cornel Luca precum şi de un numeros public, majoritar tânăr, dar şi multe persoane la a doua şi a treia tinereţe care s-au relaxat câteva ore într-o ambianţă plăcută.

Fireşte au fost şi discursuri scurte şi la obiect, rostite de primarul Moldovan care a elogiat munca celor doi iniţiatori Ovidiu Pop şi Marius Dudilă şi a echipei de voluntari. „Este bine că tinerii sunt despărţiţi de calculatoare câteva ore şi sunt tentaţi cu activităţi în aer liber”, a spus primarul care i-a asigurat de tot sprijinul Primăriei.

Ovidiu Pop a vorbit despre geneza acestui festival pentru care „s-au parcurs trei etape vitale: în primul rând a fost nevoie de percepţia corectă a realităţii după care urmează costul real şi moral, acceptat sau nu, iar ultimul pas este perseverenţa în realizare”.

Pop ne-a prezentat şi coordonatorii celor şase direcţii principale ale Festivalului: Ana Bordan – Sănătate, Raul Bularcă – Social, Marius Cseke – Cultural, Adrian Murşa – Divertisment, Gabriel Puia – Sport, Cristian Suciu – Educaţie. În final au primit mulţumiri principalii sponsori: CARIT MED – preotul Sorin Valer Russu, RO DACIA – Alexandrina Moldovan, POLI IZO CONSTRUCT – Molnar Eugen, Diana Trans, Copy Tech, Boro Trans şi Mecanica Pastor, după care prezentatoarea Carmina Herepean a anunţat momentele muzicale oferite de Oana Sicobean, Paula Stîna şi Fekete Timea.

Moment educativ

Vineri, componenta educativă a fost asigurată de Ana Bordan, preşedinta filialei locale a Asociaţiei Europene pentru Siguranţă şi Antidrog (AESA). Aceasta este un organism nonguvernamental, apolitic şi nonprofit, având ca ţintă specifică aplicarea măsurilor de educare pentru prevenirea, combaterea şi consilierea persoanelor dependente de droguri. La întâlnirea programată la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” au participat cu intervenţii interesante preşedinta Ana Bordan, profesorul psiholog Daniel Ţeculescu şi profesoara Olga Pal care au şi răspuns întrebărilor venite din public. A urmat proiecţia a două filme educative axate pe profilul AESA.

Seara de vineri s-a încheiat cu un concurs de karaoke în Parcul Tineretului. Sâmbătă s-a desfășurat un concurs de biliard la restaurantul BIG-FAST şi un concurs de bancuri în Parc, iar duminică s-a disputat un concurs de Darts şi o petrecere – concurs al elevilor – Real vs. Uman despre care vom relata în numărul următor.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.