Viorica Dăncilă semnează în Portugalia un acord de cooperare pentru UMF Târgu Mureş

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, miercuri, în cadrul vizitei sale oficiale în Portugalia, cu omologul portughez Antonio Costa şi va participa la semnarea unor memorandumuri care vizează domeniul sănătăţii şi colaborarea ştiinţifică.

Potrivit programului şefului Guvernului, întrevederea Vioricăi Dăncilă cu Antonio Costa, în plenul celor două delegaţii, va avea loc la Palatul Foz din Lisabona.

Ulterior, prim-ministrul Dăncilă va participa la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale. Astfel, va fi semnat un memorandum de colaborare ştiinţifică privind implementarea proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) între Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din România şi Institutul Superior Tehnic din Portugalia.

De asemenea, vor fi semnate un acord de cooperare între Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi Universitatea Lisabona şi un memorandum de înţelegere în domeniul politicilor de sănătate între ministerele Sănătăţii din România şi Portugalia.

În cursul zilei de miercuri, cei doi premieri vor susţine o declaraţie de presă comună la Palatul Foz din Lisabona.

Vizita va continua cu un dejun de lucru oferit de prim-ministrul portughez în onoarea premierului român.

Premierul Dăncilă va vizita şi sediul Fundaţiei Champalimaud. În acest context, şefa Executivului va participa la ceremonia de semnare a memorandumului de colaborare ştiinţifică între Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din România şi Fundaţia Champalimaud din Portugalia.

De asemenea, Viorica Dăncilă va participa la inaugurarea piaţetei româneşti Rotunda da Roménia din Estoril. AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.