Vlad Iancu, portar la City'us

City’us Tîrgu-Mureș se pregătește de competiție, mai ales că KMF Leotar Trebinje Campioana Bosniei-Herţegovina la futsal, cea care a câştigat grupa de calificare din turul preliminar al UEFA Futsal Cup va fi primul adversar al celor de la City’us în Main Round. Astfel, a fost perfectat transferul portarului Vlad Iancu, component al echipei naţionale, în vârstă de 34 de ani. De-a lungul carierei, Iancu a evoluat la formaţiile CIP Deva, Concordia Chiajna, DAVA Deva şi United Galaţi. Alături de CIP Deva a câştigat 3 titluri naţionale, o cupă a României şi o Supercupă şi a participat în UEFA Futsal Cup, unde a debutat în 2006, într-o partidă cu formaţia olandeză Marlene. Vlad Iancu este şi unul dintre portarii echipei naţionale, fiind titular în partidele disputate de România la Campionatul European din acest an, din Croaţia.

La capitolul plecări, o notăm pe cea a lui Szőcs László, care a ales să se întoarcă la Odorheiul Secuiesc. În urma calificării celor de la Trebinje, se cunoaşte şi programul jocurilor din grupa a 3-a din Main Round, de la Pardubice (Rep. Cehă), astfel: miercuri, 5 septembrie: City’us Tîrgu-Mureş – KMF Leotar Trebinje, ERA Pack Chrudim – Energya Lvov; joi, 6 septembrie: Energya Lvov – City’us Tîrgu-Mureş – ERA Pack Chrudim – KMF Leotar Trebinje, sâmbătă, 8 septembrie: KMF Leotar Trebinje – Energya Lvov- City’us Târgu-Mureş – ERA Pack Chrudim.

Cristina Vancea

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.