Votează mureșenii! Zece persoane remarcabile vor fi alese să reprezinte țara noastră în 2018, în cadrul proiectului TOYP – Ten Outstanding Persons of the World, la Gala Internațională din Goa, India

Zece persoane remarcabile vor fi alese la Gala JCI TOYP România din octombrie, să reprezinte țara noastră în 2018, în cadrul proiectului TOYP – Ten Outstanding Persons of the World, la Gala Internațională din Goa, India.

Votează-i pe mureșenii te-au inspirat și susține-i pentru a-i încuraja și pe alții să-și depășească limitele.

Voturile voastre contează pentru premiul de popularitate. Poveștile lor de succes pot fi citite pe website-ul proiectului TOYP Romania 2017: http://toyp.jciromania.ro/nominalizari/ #jciromania #toypromania #leadbyexample #playitforward #jcieduplay

Iată care sunt mureșenii:

Stoica Briena – Profesor. Printr-un spirit atent la provocări, sensibil față de nou, Briena a căutat permanent oportunități de învățare și dezvoltare. Fiind parte a unui sistem de învațământ blamat de toată lumea Briena a căutat să îl îmblânzească astfel încât elevii să fie stimulați să se autodepășească și să învețe să argumenteze puncte lor de vedere într-o formulă care să le ofere credibilitate. Astfel a învatat câteva generații să dezbată academic în formatul World School atât în limba engleză cât și în limba română. Transformarea elevului din timorat, inhibat și apatic într-un debater pasionat, articulat și argumentat este cea mai mare realizare a unui profesor. Pentru elevi a fondat Clubul de dezbateri Mindbusters în cadrul căruia a petrecut voluntar multe ore pentru formarea spiritului critic și a tehnicilor de cercetare în vederea concursurilor de dezbateri. În privinta limbii engleză, Briena a obținut nota 10 la examenul de licență la limba engleză dar a cautat confirmarea Universității Cambridge așa că a susținut examenul Cambridge Proficiency pe care l-a promovat cu nota maximă A.

 

Baratosi Daniel –  Jucător, antrenor, organizator – de șah, Daniel Baratosi a început să joace șah la vârsta fragedă de 4 ani. A muncit timp de 8 ani, 7 zile din 7, ca să poată obține prima lui medalie de aur. Prin șah, încearcă să dezvolte capacitatea elevilor săi de a analiza consecințele deciziilor luate, cu ajutorul unor întrebări specifice pe care un jucător ar trebui să și le pună în timpul partidelor de șah. Prin acestea, el îi pregătește și pentru viață, unde ajutați de aceste învățăminte vor reuși să treacă mai ușor de diverse situații, decizii sau provocări. Pentru a reuși o asemenea performanță, a fost nevoie de multă muncă, răbdare și nu în ultimul rând, sacrificii materiale și sufletești; într-o lume plină de invidie, se trezea cu oameni răutăcioși, mai puțin toleranți, care încercau cu orice preț să îl tragă în jos, să nu se poată bucura de realizările sale. Lipsea de la școală foarte mult din cauza călătoriilor foarte dese pe la diferite campionate, acest lucru a condus la o stare în care spune el că nu își mai găsea locul între ceilalți tineri. Aceste lucruri însă nu l-au descurajat, ci l-au împins să iubească mai tare acest joc.  „Viaţa jucătorului de şah este una plină de satisfacţii, dar şi de invidii. Depăşirea obstacolelor depinde de multe ori de pregătirea mentală a jucătorului. Dacă eşti instruit bine, poţi ajunge maestru internaţional la şah. Uneori câştigi, alteori înveţi!”, spune Daniel.

 

Uifălean Gabriel, Specialist Resurse Umane. Este unul din membrii fondatori ai filialei din Cluj-Napoca a Asociației Tineretul ONU din România. Aceasta a fost înființată în 2013, cu sprijinul structurii centrale din București, pornind de la un număr restrâns de inițiatori. Provocările principale pentru Gabriel au fost să pună bazele departamentului de Resurse Umane, să recruteze primele generații de membri, să-i instruiască și să îi motiveze pentru a se implica. La acestea se adaugă provocările ce vin odată cu încercarea de a înființa o organizație și de a-l consolida într-o maniera care să îi asigure stabilitate și continuitate în timp. Din acest punct de vedere, realizările sale în ceea ce privește recrutarea și instruirea voluntarilor, precum și contribuirea la formarea unei culturi organizaționale disctincte, au avut un efect considerabil în asigurarea sustenabilității asociației.

De asemenea, a întâmpinat mai multe dificultăți în cadrul activității în această organizație, dat fiind nișa pe care aceasta actionează: promovarea activității și a valorilor unei organizații internaționale precum ONU la un nivel local.

Locul I la Olimpiada de Cultură Generală `CuGeT` 2016, proiect organizat la nivel județean de către Asociația Femeilor de Afaceri din Cluj-Napoca (AFA).

A fost ales Delegat de Tineret al României la ONU, în urma unui proces de selecție complex, desfășurat pe 3 etape: analiza dosarelor de înscriere, un interviu de grup cu cei 10 semifinaliști și altul cu cei 4 finaliști.

 

Hosu Diana Emilia, Studentă, Antreprenor- Câștigarea unui concurs de competențe antreprenoriale, în baza unui plan de afaceri bazat pe design și ateliere de creație în materie de decor și imprimate. Concursul s-a concretizat printr-un premiu în valoare de 20000 euro, puși la dispoziție pentru implementarea planului de afaceri.

Scrierea proiectului de finanțare din fonduri europene fără sprijinul unui consultant și înființarea companiei.

Implementarea proiectului și dezvoltarea activității propriu-zise în cadrul companiei, crearea unui brand în materie de evenimente, în special nunți, crearea de concepte personalizate de la imprimate până la decor și organizare, diferite de la eveniment la eveniment, parteneriate cu branduri recunoscute în domeniu.

Crearea conceptului Desculț în iarbă Târgu-Mureș, cu trei evenimente în lunile iunie și iulie, având în medie 1000 participanți.

 

 Sándor Iozsef- Constructor de Saline. În momentul în care Șandor Jozsef a ajuns să îi fie recunoscute meritele la nivel național un speculant a încercat să îl șantajeze să îi ceară o anumită sumă de bani acuzându-l că i-a furat patentul. Candidatul a prezentat în fața autoritățiilor conceptul său de construcții saline și formula secretă cu condiția ca secretul său profesional să nu fie divulgat și după o expertiză judiciară a obținut o decizie din partea Procuraturii că rețea construcției îi aparține în totalitate și Sandor Jozsef construi saline artificiale atât pe teritoriul României cât și în afara țării.

După ce a construit 300 de saline la cheie omul de afaceri s-a apucat de scrierea unei cărți prima în acest domeniu care se va intitula ,,Cum vreau eu să salvez lumea ?,,. O carte care are la bază teoria lui Sandor Jozsef de a salva lumea de boli prin efectul sării asupra sistemului respirator printr-o combinație misterioasă între sarea de Praid, sarea de Himalaya și sarea de mare din Grecia.Cartea va fi lansată în primăvara anului viitor și speră să fie un best-seller.

 

OPRIȘ MARIA-ALEXANDRA- Health educator. Punctul declanșator al apariției faptelor sau, mai bine zis, al proiectelor inițiate, a fost o problemă personală de sănătate care se dezvolta asimptomatic și, care, nedepistată în acel moment, m-ar fi putut conduce, în scurt timp, pe „ultimul drum”. Acel moment a reprezentat ceasul meu deșteptător privind conștientizarea stării de sănătate. Practic, totul s-a datorat unei măsuri de sănătate publică, care s-a aplicat doar pe parcursul unui an și care îi obliga pe toți cetățenii să își facă un set de analize de sânge în luna în care își serbau ziua de naștere. Acea măsură preventivă mi-a salvat viața, la propriu, pentru că altfel vizita la medic, pentru analize, nu s-ar fi produs – pentru simplu motiv că mă simțeam bine. Astăzi, aș cataloga acest fapt ca unul trist, dar, ca orice persoană care nu-și conștientiza stare de sănătate, simțindu-se bine, vizita la medic (cel puțin) o dată pe an nu reprezenta o practică, cu atât mai puțin o obișnuință.

Devenind conștientă de impactul major pe care l-a avut acel program național de evaluare a sănătății (care, de altfel, nu se mai aplică) asupra vieții mele și gândindu-mă și la ce s-ar întâmpla cu cei care s-ar putea afla la un moment dat în aceeași situație și care să nu aibă aceeași șansă, am decis să mă implic ca voluntar în promovarea sănătății și visam ca într-o zi să reușesc să schimb în bine viața oamenilor. De ce promovarea sănătății? Pentru că doar astfel putem să conferim populației mijloacele de a-și asigura un control cât mai mare asupra propriei lor stări de sănătate și de a o ameliora. Toate acestea confirmând zicala: „mai bine să previi, decât să tratezi”, asta ca să nu mai spun că e și mai puțin costisitor. Am inițiat astfel, primul proiect de promovare a sănătății, ajutată fiind doar de cunoștințele dobândite în timpul cursurilor de Comunicare publică din cadrul facultății, care mă inspiraseră să „visez îndrăzneț”. Materializarea acestui proiect, fără fonduri, doar prin formarea unei echipe de voluntari (fotografi, dietetician, software developer etc.), care și-a oferit know-how-ul pentru o cauză nobilă, a fost ingredientul care l-a transformat din vis în realitate. Împlinirea sufletească, pe care am resimțit-o în momentul concretizării, nu o pot descrie în cuvinte și a fost cea care m-a determinat să aleg acest drum pe plan profesional. Cum în România nu există această specializare, am aplicat în Franța, unde am fost acceptată doar datorită proiectului inițiat în calitate de voluntar, neavând un alt background profesional în sănătate publică. Formarea teoretică ce a urmat m-a ajutat să pun în practică alte proiecte, mult mai complexe și cu impact pentru o scară mai largă populațională. Astfel, visul meu a reușit să se concretizeze și în același timp să-mi devină profesie pe care o ador și, care, pentru mine reprezintă scopul meu de a fi.

 

Oana Merdariu- Producător și regizor audiovizual- Proiectele desfășurate cu ONG-ul Issues Without Borders;ONG-ul Issues Without Borders este un ONG român înființat în 2013 www.issueswithoutborders.com; Acest ONG reprezintă o platformă de dezbatere, de informare, unde se publica articole pe teme legate de: drepturile omului, încălzire globala, problematici europene și internaționale. Totodată acest ONG a demarat un proiect intitulat ” IWB for refugees” , proiect menit a schimba actuala legislație Europeană privind migrația. Pe baza unui șablon existent pe website se face o analiză temeinică a situației refugiaților în fiecare stat membru al Uniunii Europene, deci practic vor exista 27 de rapoarte care urmăresc: legislația națională și modalitatea în care statul respectiv a reușit să transpună legislația europeană în legislația natională, drepturile și obligațiile refugiaților în statul respectiv, modalitatea în care media prezintă problematica refugiaților, interviuri cu refugiați.

 

Ovidiu Mărginean. Student. Pe parcursul a 5 ani voluntariat, prin deciziile pe care a trebuit sa le ia, sacrificiile pe care a trebuit să le facă, Ovidiu a dezvoltat valori și principii de viață bine înrădăcinate. Din sutele de ore de voluntariat a învățat că pentru a realiza ceva de calitate este nevoie să investească timp, dar mai ales pasiune. A fost nevoit să renunțe la implicarea într-o anumită direcție pentru a se putea dedica mai bine într-o cauză în care crede. De exemplu, în toamna anului 2014, a ales să renunțe la poziția de membru a Interact Club „Renașterea” pentru a se putea dedica mai bine funcției de președinte a Consiliului Școlar al Elevilor din propriu liceu, pentru a avea un impact pozitiv mai pregnant asupra comunității de elevi. A învățat cu adevărat care este sensul lucrului în echipă, prin aparteneța în zeci de echipe, în cadrul unui număr însemnat de proiecte, programe, organizații și evenimente de diverse proporții. A reușit să își împartă timpul în mod echilibrat și să obțină rezultate notabile pe plan profesional (voluntariat), dar și pe plan academic, obținând rezultate școlare bune, spre foarte bune. Datorită realizărilor sale în ceea ce privește implicarea până în toamna anului 2015, a fost selectat printre cei 77 din 239 de elevi de la nivel național pentru a participa în proiectul „Excepționalii 2016” al Școlii de Valori. Acolo s-a remarcat prin spiritul său de preluare a inițiativei și devine coordonator la „Proiectului Secret”, o echipă formată din 7 dintre excepționalii prezenți la proiectul din București, care au ajutat la bunul mers a celor 5 zile de training-uri, workshop-uri și vizitarea unor firme de top din capitală. Tot la „Excepționalii 2016” în cadrul echipei de concepere a unui proiect de implementat în comunitate, ideea sa de proiect a fost îmbrățișată de ceilalți membrii ai echipei, și astfel a luat naștere proiectul național „Do Your Thing”, care la prima ediția a fost implementat în trei comunități locale (Cluj, Tg. Mureș, Piatra Neamț), având un impact direct asupra a aproximativ de 150 de liceeni din cele trei orașe. Nu în ultimul rând, datorită implicării ca voluntar într-un număr notabil de evenimente de diverse feluri, Ovidiu a realizat că se regăsește în domeniul managementului evenimentelor, iar în urma unui proces început în luna septembrie 2015, a fost acceptat la universitate în Marea Britanie, la University of Surrey, profil International Events Management, unde a început să studieze în  luna septembrie a anului 2016. Deși aceasta părea a fi opțiunea academică potrivită, nemulțumirile legate de calitatea slabă a cursurilor universitare și a numărului scăzut de oportunități de dezvoltare profesională accesibile unui student l-au împins să ia o grea decizie: aceea de a renunța la cursurile universitare din Marea Britanie, în favoarea celor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Întors acasă, activitatea lui de implicare în domeniul pe care-l pasionează, cel al evenimentelor, a devenit din nou foarte efervescentă, dedicându-și cea mai mare parte a timpului pentru organizarea primei ediții a festivalului AWAKE, cea mai importantă manifestare culturală din comunitatea sa locală în ultimii ani.

 

Moisei Ștefan. Programator.  Ștefan, nevăzător complet, a reușit să absolve, al doilea în an, cu media 9,23, o facultate de informatică, să lucreze, mai întâi ca instructor, în timpul facultății, predând Tehnologia Informației altor câteva zeci de nevăzători, apoi ca programator la o companie de dimensiuni medii. De-a lungul facultății, Ștefan a trebuit să depășească atât dificultățile de ordin fizic (mutarea într-un oraș nou, orientarea în spații necunoscute), de ordin social (interacțiunea cu colegii și profesorii, convingerea lor de abilitățile proprii), dar mai ales pe cele de ordin tehnic.

Prima a fost lipsa de materiale accesibile pentru studiul materiilor din sfera matematicii, reprezentând un important procent în curriculumul facultăților de profil. Metodele de rezolvare au fost două: fie convingea o altă persoană  să i le citească, pentru a le putea transcrie în braille, limbajul specific nevăzătorilor, fie obținea de la profesori documente în format LaTeX şi le convertea în braille folosind un program modificat de el.

O altă problemă a fost identificarea unei modalități accesibile de examinare. Profesorii, evident, nu cunoșteau libajul braille folosit de Ștefan, aşa că s-a recurs, în majoritatea cazurilor, la transcrierea manuală a lucrării din braille în scris obișnuit, după dictare. Procesul de elaborare a lucrărilor a trebuit să se desfășoare într-o sală separată față de ceilalți studenți, întrucât mașina de scris folosită producea un zgomot deranjant.

Diagramele și imaginile au reprezentat o altă piedică semnificativă. Ștefan a fost nevoit să găsească persoane care să i le explice, să dezvolte modalități text de a le descrie, pentru a-și putea transmite temele către profesori şi chiar să înveţe limbaje text specializate, cu care a reuşit să deseneze diagrame pe ecran doar din instrucţiuni text. Această ultimă realizare a fost îngreunată de faptul că era imposibil pentru Ștefan să-şi dea seama singur dacă diagrama a ieşit corect, el trebuind să se bazeze doar pe reverificări ale instrucţiunilor sau pe alte persoane, când erau disponibile, pentru confirmare.

 

Pop Victor Daniel. artist coregrafic (dansator și coregraf, conceptualist arte moderne)

Decizii luate în urma unor reflecții, instincte și dorința de a se autodepăși în momente cruciale ale vieții: studii la Buenos Aires odată absolvit Colegiul Național UNIREA, capacitatea de a asimila și reproduce limbi străine învățate prin mimetism și conviețuire socială în diverse țări fără a face apel la gramatica sau cursuri particulare – vorbitor bilingv de engleză, franceză și spaniolă.

Creații coregrafice și conceperea unor colaborări artistice și sociale cu ONG-uri și case de producție audiovizuale, cinematografice și documentariste.

Realizarea workshop-urilor și cursurilor regulate de training corporal, dansuri moderne și tradiționale în studiouri și cluburi de dans – monitor de dans.

 

Mai multe detalii aici: http://toyp.jciromania.ro/nominalizari/

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.