Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Vreme mai caldă decât normalul perioadei

soare noriPrognoza meteo pentru perioada 14-17 octombrie în zona Transilvaniei anunță temperaturi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă, dar și câteva ploi: „În primele zile ale intervalului vremea se menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii octombrie, media valorilor maxime urmând a se situa între 17 şi 19 grade, iar a minimelor între 7 și 9 grade. Din 17 octombrie temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că valorile medii din cursul zilelor, respectiv de 12…14 grade, se vor situa sub cele specifice datei, iar valorile minime de 4…6 grade vor caracteriza dimineţi normale. Începând cu data de 19 octombrie și posibil până spre sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic se va situa peste cel obişnuit, atât în privinţa maximelor, ce vor fi de 15…19 grade, cât şi a minimelor, anticipate a se situa între 4 şi 8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 16 octombrie când vor fi local cantităţi de apă mai însemnate, dar şi în 23 octombrie când sunt posibile ploi slabe”.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.