Vremea rămâne rece și sunt șanse să ningă

deszapezire localitati (1)Intervalul 7-20 ianuarie va debuta cu dimineţi şi nopţi geroase, în care mediile minimelor termice vor coborî sub valoarea de -10 grade în toată regiunea Transilvaniei, iar în zonele depresionare sub -20 de grade. În zilele de 7, 8 şi 9 ianuarie temperaturile maxime vor fi negative, situându-se în medie între -8 şi -4 grade. În partea a doua a săptămânii vremea va fi în încălzire, maximele termice devenind preponderent pozitive, iar valorile minime urmând a se situa în general între -6 şi -2 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie temperatura aerului va fi în scădere uşoară şi se estimează un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în perioada 07 -10 ianuarie, dar va creşte ulterior şi va fi mai mare în zilele de 11 şi 12 ianuarie, în jurul datei de 15 şi din nou în intervalul 18 – 20 ianuarie, cu menţiunea că vor predomina ninsorile.

Sursa: ANM

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.