Zboruri către 13 destinații, în programul de vară

aeroport, targu muresConducerea Aeroportului Internaţional ‘Transilvania’ din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, creşterea numărului de curse internaţionale, de la opt la 13 destinaţii, odată cu introducerea programului de vară aplicat aviaţiei civile. Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al Aeroportului ‘Transilvania’, Peti Andras, pe lângă cele opt destinaţii internaţionale efectuate în prezent de compania aeriană Wizz Air – către Barcelona, Budapesta, Dortmund, Londra, Madrid, Milano, Paris şi Roma – începând cu data de 13 aprilie va fi operat zborul către Memmingen (Munchen), de două ori pe săptămână.

Din 13 mai, aceeaşi companie va avea câte două zboruri săptămânal către Forli (Bologna), iar din 14 mai va opera tot două zboruri pe săptămână către Frankfurt-Hahn. În urma parteneriatului încheiat de operatorul aerian Ryanair pe o perioadă de cinci ani, din 30 aprilie, respectiv din data de 2 mai, de pe Aeroportul Internaţional ‘Transilvania’ Târgu Mureş se vor efectua zboruri către alte două noi destinaţii europene, Bruxelles şi Pisa.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.