Ziua Mondială a Apei la Muzeul de Științele Naturii din Târgu-Mureș

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, în
colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Mureș, marchează Ziua Mondială
a Apei, în cadrul *Programului de pedagogie muzeală* *„**Muzeul – mai
aproape de tine**”**, *care se desfășoară pe baza unui protocol de
colaborare încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, pe o perioadă
de 4 ani, începând din anul 2015 și care își propune valorificarea
patrimoniului muzeal în funcție de programa școlară, de nivelul de
dezvoltare psihică și intelectuală a copiilor și elevilor, precum și în
funcție de unele evenimente ecologice.

În acest context, publicul va avea posibilitatea de a cunoaște mai
îndeaproape *bizamul*, un mamifer acvatic conservat în depozitele
științifice ale Secției de Științele Naturii.

Suporturile didactice care vor fi utilizate sunt următoarele:

– două *videoproiecții*, în care vor fi prezentate informații referitoare
la evenimentul ecologic Ziua Mondială a Apei, respectiv informații
referitoare la viața bizamului;

– *o mini-dioramă* în care este prezentat bizamul;

– un *atelier de pedagogie muzeală*, în cadrul căruia copiii vor „construi”
culcușul bizamului, în curtea muzeului.

Activitatea se va desfășura luni, 13 martie 2017, începând de la ora 10,00,
la sediul Secției de Științele Naturii din Târgu-Mureș, de pe strada Horea
nr. 24.

Sunt invitați copii de la următoarele instituții de învățământ
preuniversitar: Grădinița cu Program Prelungit „Arlecchino” din
Târgu-Mureș, Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul copilăriei” din
Târgu-Mureș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 din Târgu-Mureș și de la
Grădinița Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Reghin, grădinițe
incluse în Proiectul Educațional Județean *Prietenul meu necuvântător* –
ediția a IV-a, derulat în colaborare cu mai multe instituții, inclusiv Muzeul
Județean Mureș.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.