12 mame minore, găzduite la Centrul Materna în 2018

Un număr de 52 de persoane – 22 de mame cu 30 de copii, din care 12 mame minore cu 11 copii, au beneficiat de ajutor la Centrul maternal Materna în 2018, reiese din Raportul de activitate pe anul trecut al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

Potrivit raportului, în 2018, în perioada rezidenței la Centru s-au născut 8 copii ai căror mame erau minore, la finalul anului mai rămânând în sistem, în Mureș, doar 4 mame minore.

În toate cazurile de la Centrul Materna, specialiștii DGASPC au instrumentat dosarele din punct de vedere socio-psiho-medical și educativ, luând în vedere particularitățile fiecărui caz în parte.

Astfel, pe lângă găzduirea acestor persoane, s-au acordat servicii de consiliere, s-au întocmit fișe de nevoi, rapoarte psihologice, s-au făcut anchete sociale, adrese la primăriile din localitatea de proveninență, au avut loc deplasări în teren, s-au făcut demersuri pentru obținerea de alocații, indemnizații de creștere a copilului și au fost acordate servicii medicale – consultații, tratamente, internări, vaccinări, deparazitări etc.

Toate aceste demersuri au avut în vedere protecția copilului, în care se încearcă întâi plasamentul copiilor în familia de origine, a doua oară – la un asistent maternal, ultima variantă luată în considerare fiind cea rezidențială, în care sunt trimiși la case de tip familial. Într-un singur caz, o mamă minoră de la o casă de tip familial a fost separată de copil, mai reiese din raport.

Comentează cu Facebook