Tribunalul Mureş a dispus vineri 17 noiembrie la ora 18.00 în camera de consiliu, revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de fostul consilier al primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior. Măsura fusese luată iniţial prin Ordonanţa procurorului din data de 10.08.2017 în Dosar nr. 77/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie…
Zi: 24 noiembrie 2017
Un interviu cu Oana Răsuceanu, regizor și coregraf al spectacolului “Dorian”, care va avea reprezentația pe scena Sălii Mici a Teatrului Național Târgu-Mureș
Un interviu cu Oana Răsuceanu, regizor și coregraf al spectacolului “Dorian”, care va avea reprezentația pe scena Sălii Mici a Teatrului Național Târgu-Mureș în data de 27 noiembrie 2017, de la ora 19:30. Ce vă place cel mai mult la povestea lui Dorian și care au fost cele mai…
Interviu cu Leta Popescu, regizoarea spectacolului „Tatăl meu, preotul” care se va juca azi la Sala Mică a Teatrului Național Tîrgu Mureș
„Când abordăm teme care ard, simt pe pielea mea că ard acum și aici” Vineri, 24 noiembrie 2017, de la ora 19:30, la Sala Mică, va avea loc premiera spectacolului „Tatăl meu, preotul”, un text de Gabriel Sandu, regia fiind semnată de Leta Popescu. Cine este Leta Popescu și cu ce se…
16 zile de activism împotriva violenţei în Mureș
La nivel internaţional, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, se desfăşoară Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei, ce are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului. În judeţul Mureş, instituţiile cu responsabilităţi în domeniul prevenirii şi…
Proiect pentru dezvoltarea eco-responsabilității tinerilor din județul Mureș prin educație
Asociația pentru Dezvoltare și Cultură Mureș – ASDECUM, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, derulează proiectul DEZVOLTAREA ECO-RESPONSABILITĂȚII TINERILOR DIN JUDEȚUL MUREȘ PRIN EDUCAȚIE. WORKSHOP ȘI CONCURS DE PROIECTE, în perioada septembrie-noiembrie 2017. Scopul proiectului este dezvoltarea eco-responsabilității tinerilor din județul Mureș prin educație și stimularea implicării acestora în dezvoltarea durabilă a comunității. Proiectul…
Atenţie! Mai mulți cetățeni înşelaţi de către o persoană care se dă angajată a Primăriei Tîrgu Mureş
Mai mulţi cetăţeni au fost înşelaţi de către o persoană care se dă drept angajată a primăriei Tîrgu Mureş. Femeia, care abordează cetăţenii în diverse cartiere ale oraşului, se prezintă sub numele de Maria Mureşan şi cere sume de bani pentru a facilita obţinerea de ajutoare sociale. Precizăm că Primăria Tîrgu Mureş nu percepe nici…
Mai multe cazuri de violență domestică anunțate la DJPC Mureș
730 de cazuri de violență asupra minorilor au fost anunțate anul acesta la Direcția Județeană de Protecție a Copilului Mureș. 36 de copii au fost internați pentru a fi protejați. Numărul cazurilor s-a dublat față de anul trecut, arată directorul adjunct Elida Deak, pentru radiomures.ro. Îngrijorător este faptul că pot să spun că s-a…
Circulația este în continuare închisă pe ruta Acățari – Ungheni
Circulația este în continuare închisă pe ruta Acățari – Ungheni. Vă reamintim că îîn cursul amiezii, un autotren s-a răsturnat în zona satului Stejeriş, ruta Acăţari-Ungheni. Din primele informatii, soferul autocamionului nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a derapat, iar remorca s-a rasturnat in sant. Echipajele sosite la faţa locului fac eforturi pentru…
Aniversare. 105 ani de la înfiinţarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
Vineri în sala mare a Teatrului Naţional din Târgu Mureş s-au aniversat 105 de ani de la înființarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Târgu Mureș. Mesajul prefectului Lucian Goga a fost acela de a le mulțumi că sunt prezenți în viețile noastre, cu experiența și sfaturile lor mereu înțelepte. La mulți ani și…
Se fac înscrieri pentru participarea la Târgul de Crăciun
Municipiul Tîrgu-Mureş, organizează pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, TÂRGUL DE CRĂCIUN 2017, în Piaţa Trandafirilor-zona scuar şi Piaţa Teatrului, în vederea comercializării de produse specifice acestei sărbători, intervalul: 06.12.2017-03.01.2018. Primăria îi invită pe operatorii economici dornici să participe la acest eveniment să depună cererile de participare până la data de 30.11.2017, în vederea comercializării următoarelor…
Antreprenorii din Mureș și din județele învecinate sunt invitați la conferința care închide seria Business rEvolution din acest an
Antreprenorii din Mures și din judetele invecinate sunt invitati sa participe marti, 28 noiembrie 2017, la Targu Mures, la evenimentul regional Digitalizarea – Trend sau Tsunami? – parte a proiectului national Business rEvolution 2017. Evenimentul se va desfasura la Hotel Privo, incepand cu ora 9.00. Agenda completa este disponibila in pagina evenimentului, din site-ul Doingbusiness.ro….
Lemne şi autoutilitară confiscate
La data de 23 noiembrie 2017, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Petelea, au oprit în trafic, pe DJ 153C, pe raza localităţii Ibăneşti, un ansamblu de vehicule, care transporta material lemnos, fără a deţine aviz de însoţire a materialului lemnos. Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul, conducătorul ansamblului de vehicule…
I-au furat poşeta din faţa blocului în Tudor
La data de 20 noiembrie 2017, în jurul orei 22:20, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş, a fost sesizat telefonic de către o femeie din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras poşeta. În fapt, în timp ce persoana vătămată intenționa să intre în scara unui imobil de pe bulevardul…
TIR răsturnat la Stejeriş
Un autotren s-a răsturnat în zona satului Stejeriş, ruta Acăţari-Ungheni. Din primele informatii, soferul autocamionului nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a derapat, iar remorca s-a rasturnat in sant. Echipajele sosite la faţa locului fac eforturi pentru deblocarea circulaţiei.
(Video) Armata lui “Dorel”, la muncă pe strada Victor Babeş
Părinţii elevilor care studiază la Gimnaziul Europa ne-au sesizat cu privire la lucrările care se efectuează pe strada Victor Babeş. Reparaţia străzii este adevărat un dezastru pentru părinţi şi elevi iar traficul este paralizat. După cum se poate vedea în filmarea de mai jos, muncitorii nu se grăbesc cu munca iar strada arată ca după…
Au dispărut de acasă
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş solicită sprijin în vederea depistării a două tinere care, la data de 21 noiembrie a.c., au plecat voluntar de la domiciliu, împreună şi până în prezent nu s-au întors la domiciliu. CÂMPEAN MIHAELA – DANIELA, din municipiul Sighişoara, este în vârstă de 17 ani şi are următoarele semnalmente: • Înălţime…
Lucrările de pe strada Kos Karoly îi nemulțumesc pe localnici
Un cititor al Punctul ne-a semnalat o problemă existentă pe strada Kos Karoly din Tîrgu Mureș, situația fiind exemplificată cu imagini: In primavara anului 2015 pe strada Kos Karoly de la nr.24 la 36 respectiv de la bariera CFR la fabrica de mobila, au inceput lucrarile de reabilitare a conductelor de aprovizionare cu apa potabila…
Operatii transmise Live in premiera
Cu ocazia Zilelor Institutului de Urgenta pentru boli cardiovasculare si transplant Tirgu Mures sesiunile stiintifice sunt completate cu transmisii live din salile de operatii si interventii cardiovasculare. Interventiile sunt facute pe cord prin cateter, fara a tăia pacientul. Mâine, profesorul Horatiu Suciu va înlocui valva prin aceeași procedura transmisa live in premiera. Cursurile au loc…
Fulea și Bocșa le-au cântat mureșenilor pe zeci de mii de euro
Concertele gratuite cu Ionuț Fulea și Ioan Bocșa i-au costat pe mureșeni zeci de mii de euro în câțiva ani. Ionuț Fulea a cântat cu patos pentru sume de peste 80.000 de lei iar Ioan Bocșa și-a demonstrat talentul pentru mai mult de 100.000 de lei. Contractele au fost semnate între Primăria Târgu Mureș și…
Sighișoara va avea patinoar artificial
Pe Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sighișoara de ieri s-au aflat două proiecte ce hotărâre privind funcționarea unui patinoar la Sighișoara: Proiectul inițiat de primarul municipiului Ovidiu Mălăncrăvean privind amplasarea și amenajarea unui patinoar artificial mobil în Municipiul Sighișoara, pentru sezonul de iarnă 2017 – 2018 și cel inițiat de consilierii UIPS privind…
Consilierii locali din Târnăveni au primit tablete
În sfârşit Consiliul Local din Târnăveni intră într-o nouă eră. Chiar dacă propuneri au mai existat de-a lungul timpului, renunţarea la hârtie în favoarea formatului electronic a fost respinsă de aleşii locali care nu reuşeau probabil să se descurce cu materialul primit prin intermediul unui email. Joi 23 noiembrie, o zi istorică din acest punct…
La Muzeul Județean de Istorie din cadrul Cetății Tîrgu Mureș puteți viziona o frumoasă expoziție marca Milvus
Începând cu data de 17 noiembrie și până în data de 8 decembrie, la Muzeul Județean de Istorie din cadrul Cetății Tîrgu Mureș, mureșenii pot viziona o frumoasă expoziție marca Milvus. Expoziția conține sute de fotografii inedite despre natură, imagini extraordinare, atât de la fotografii români, dar mai ales de la cei străini. De ce…
Sirius Tîrgu Mureș și U Cluj, azi la Sala Sporturilor
Astăzi seara, începând cu ora 18,30, se va desfășura confruntarea între Sirius Tîrgu Mureș și U Cluj, la Sala Sporturilor Tîrgu Mureș, fiind primul meci din cea de-a șaptea etapă a Ligii Naționale de baschet feminin. În clasament conduce CSM Satu Mare, cu 12 puncte, echipă care va sta în această rundă. Pe locurile II…
Roata timpului – program pentru copiii maghiari la Muzeul de etnografie Mureș
Sâmbătă, 9 decembrie, de ora 10:00 elevii claselor I-IV sunt așteptați la Muzeul de Etnografie și Artă Populară să participe la programul având ca temă obiceiurile de iarnă din zona Mureșului. Copiii vor putea cunoaște obiceiurile din zonă, învăța cântece, jocuri și participa la ateliere de creație. La eveniment sunt așteptați cu drag și părinții/bunicii….
Profesorii mureșeni, așteptați încă 3 zile să-și trimită ideile de proiecte care să schimbe fața STEM-ului
În perioada 20-27, fondul Științescu Mureș primește idei de proiecte care să schimbe fața STEM-ului (Știință Tehnologie Inginerie Matematică) din județul Mureș, pe adresa de mail: cristian.man@fcmures.org. „Dacă ești profesor, elev, specialist în domeniul STEM, ești super pasionat de științe, ai grămezi de informații pe care ai vrea să le transmiți celor mici iar singurul…
Teatru. Amatorii se întrec în week-end la Bahnea
Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș în colaborare cu Primăria comunei Bahnea și Școala Generală a comunei Bahnea organizează cea de-a XXV-a ediție a Festivalului-concurs de Teatru „SCENA”. De-a lungul anilor evoluția acestui prestigios festival, s-a bucurat de un remarcabil succes, punând în valoare talentul numeroaselor formații de teatru de amatori din…
A fost reluată depozitarea deșeurilor la Depozitul din Sighișoara
Din 20 noiembrie 2017 s-a reluat activitatea de depozitare a deșeurilor la Depozitul din Sighișoara, levigatul care a reprezentat problema pentru care s-a închis fiind acum vidanjat si transportat la Stația de epurare. Fără majorări spre Sânpaul În 2 noiembrie în urma unui control al Administrației Bazinale Mureș s-a decis sistarea depozitării deșeurilor menajere in…
GAL Prietenia Mureș-Harghita a lansat apelurile de selecție pentru Sprijinirea și dezvoltarea satelor
GAL Prietenia Mureș-Harghita a lansat apelurile de selecție pentru măsurile M7/6A – Înființarea sau diversificarea activităților nonagricole și M1/6B – Sprijinirea și dezvoltarea satelor. M7/6A – Înființarea sau diversificarea activităților nonagricole: fond nerambursabil total disponibil: 300.000 euro, suma maximă nerambursabilă/ proiect: 50.000 de euro. M1/6B – Sprijinirea și dezvoltarea satelor: pentru autorități publice locale și…
(Video) Mai mult pentru salarii, prea puţin pentru autobuze
Consilierii locali din Târgu Mureş şi-au votat maximul de indemnizaţie, au vociferat dar au prelungit asocierea transportului local în speranţa că în următoarele 6 luni se vor achiziţiona cele 80 de autobuze care se doreau a fi cumpărate de acum doi ani, iar apoi nu s-au mai înţeles şi au suspendat şedinţa. În şedinţa Consiliului…
Ofurile primarului Florea … de pe Facebook
Primarul Dorin Florea şi-a exprimat nemulţumirea pe pagina sa de Facebook cu privire la atitudinea operatorilor de deşeuri menajere. Tot în opinia primarului anumite drumuri sunt distruse de regiile care nu mai refac carosabilul şi zona pietonală atunci când efectuează lucrări. Iată postarea integrală a edilului din Târgu Mureş: Asistăm la cele mai mari gesturi…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.