ISU Mureș ne informează că două autospeciale însoțite de un echipaj SMURD s-au deplaasat pe strada Clujului din municipiul Sighișoara pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a unui incendiu izbucnit la o casa de locuit. Suprafața cuprinsă de flăcări este de aproximativ 50mp. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Nu există…
Zi: 21 ianuarie 2018
Federația Română de Dans Sportiv găzduiește ședința Prezidiului WDSF
Conducerea Federației Mondiale de Dans Sportiv (WDSF) se întâlnește în aceste zile la București pentru a dezbate cele mai importante probleme cu care se confruntă astăzi lumea dansului sportiv. Agenda abordează teme legate de competiții, arbitraj, etică, transparență, propuneri de modificări ale unor regulamente precum și aspecte organizatorice al WDSF și ale comisiilor federației. Un…
Proteste şi la Tîrgu Mureş
Peste 250 de persoane au protestat, sâmbătă seara, la Târgu Mureş, împotriva modificării legilor justiţiei în Parlament, împotriva PSD şi a liderului formaţiunii, Liviu Dragnea. Manifestanţii au scandat lozinci împotriva modului de adoptare a legilor justiţiei, precum şi lozinci antiguvernamentale, împotriva PSD şi a lui Liviu Dragnea, cum ar fi “PSD, ciuma roşie!”, “Nu vrem…
Protest matinal împotriva legilor justiţiei la Tîrgu Mureş
Aproximativ 50 de persoane au protestat, sâmbătă dimineaţa, în faţa Sălii Polivalente din Târgu Mureş, împotriva modului în care au fost adoptate modificate legile justiţiei, după care s-au îmbarcat în autocar şi au plecat pentru a participa la protestul din Bucureşti. Protestatarii din Târgu Mureş spun că mobilizarea a avut loc pe reţelele de socializare…
Cooperare maghiară pentru dezvoltarea regiunilor viticole şi a culturii vinului în Bazinul Carpatic
Viticultorii maghiari şi cei din afara graniţelor Ungariei şi-au confirmat intenţia de cooperare sâmbătă, la Budapesta, semnând cel de-al doilea Acord de Cooperare Vinicolă din Bazinul Carpatic pentru dezvoltarea regiunilor viticole şi a culturii vinului. Levente Magyar, secretarul de stat responsabil pentru diplomaţia economică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria a declarat că primele…
Circulaţie blocată pe un sens în urma unui accident la Luduş
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această dimineaţă în Luduş. În maşini se aflau trei persoane dintre care o victimă a fost preluată de SMURD Luduş. Traficul rutier a fost blocat pe un sens. Având însă în vedere că pe foarte multe tronsoane de drumuri se circulă în…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.