The Wanderers”, un thriller fantastic, cu Armand Assante în distribuţie, s-a filmat în România. Regizat de Dragos Buliga şi bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe, “The Wanderers” este povestea unui american, Louis (Armand Assante), cel mai faimos vânător de fantome şi vampiri din lume, care împreuna cu un jurnalist israelian, Robert…
Lună: martie 2018
Mai puține infracțiuni la Luduș
Foto: Comisarul Vasile stoica Conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, şeful Poliţiei oraşului Luduş, comisarul Vasile Stoica a prezentat în plenul Consiliului local o informare avizată de comisarul şef Adrian Nicuşan şi aprobată de comisarul şef Dumitru Bîltag, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, cu…
Clădirea cinematografului „Flacăra” a fost preluată în domeniul public al oraşului Luduş
Clădirea cinematografului „Flacăra” din Luduş a fost preluat în domeniul public al oraşului Luduş de la RADEF „România Film” conform Legii nr. 303/2008 privind cinematografia. În temeiul acestei legi, Consiliul local al oraşului a aprobat protocolul de preluare a imobilului prin HCL nr. 145/2009. Ştiind că Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică prevede…
Comemorarea Istoricului și Cărturarului Vasile Netea, la Deda
Primăria și Consiliul Local Deda, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Protopopiatul Ortodox Român, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, Fundația Culturală „Vasile Netea”, Despărțământul Central Județean Mureș al Astrei și Liceul Tehnologic „Vasile Netea” Deda organizează marți, 6 martie, la Deda, evenimentul denumit Comemorarea Istoricului și Cărturarului Vasile Netea, cu…
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au confiscat 175 de metri steri de lemn
În perioada 1-2 martie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu ingineri din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au desfăşurat o acțiune pe linie silvică și au efectuat verificări cu privire la o cantitate de material lemnos despre care existau indicii că este deținută fără proveniență legală….
„Întâlnire cu femeia din tine”, la Muzeul Etnografic „Anton Badea”, din Reghin
Muzeul Etnografic „Anton Badea”, din Reghin și Primăria Municipiului Reghin au organizat în perioada 2-3 martie 2018 a doua ediție a evenimentului „Întâlnire cu femeia din tine”. Acest proiect încearcă să răspundă la întrebarea „Ce este femeia?”. Răspunsul vine din abordarea și analiza diverselor roluri pe care le are FEMEIA, a felului în care…
Cazurile de hepatită și HIV/SIDA, în creștere în rândul tinerilor mureșeni
Medicii infecționiști mureșeni susțin necesitatea introducerii unui screening pentru depistarea precoce a hepatitei și HIV/SIDA deoarece sunt în creștere în rândul tinerilor mureșeni. Medicul de boli infecțioase din Tîrgu-Mureș, Brândușa Țilea: A crescut incidența acestor boli în rândul tinerilor, dar și la persoana de vârsta a doua, a treia din cauza neprotejării actelor sexuale. HIV/SIDA…
Poliţia sprijină derularea concursului “Cetăţenia digitală. Drepturi şi responsabilităţi pe Internet privind datele personale”
Siguranţa în mediul online este un deziderat al mai multor instituţii şi organizaţii cu atribuţii în educaţia şi siguranţa copiilor şi tinerilor. Activităţile derulate constant în unităţi de învăţământ şi nu numai, pe lângă o mai bună informare a beneficierilor, scot în evidenţă şi diverse lipsuri în pregătirea pentru navigare în siguranţă. În scopul diminuării…
Accidente în lanţ şi tot mai mulţi şoferi băuţi şi în acest weekend
#La data de 2 martie a.c., la ora 10:17, pe strada Sîntandrei din localitatea Miercurea Nirajului, un bărbat, de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani. Accidentul s-a soldat cu trei victime, cei doi conducători auto şi un…
Accident în lanţ la Gorneşti
La data de 4 martie a.c., la ora 10:45, pe DN 15, în localitatea Gorneşti, un bărbat, de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat in coliziune cu autoturismul ce se deplasa în faţa sa, care era condus de un bărbat de 51 de ani şi care, la rândul său, a…
Cel mai vârstnic şi cel mai tânăr dansator de la Campionatul Naţional
Cel mai vârstnic dansator, cunoscutul om de afaceri Florin Talpeş (61 de ani), CEO la compania Bitdefender s-a fotografiat la Tîrgu Mureş cu cel mai tânăr dansator, tîrnăveneanul Robert Megheşan (8 ani). Ambii au participat la Campionatul Naţional de Dans Sportiv desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Tîrgu Mureş. CEO-ul companiei Bitdefender a câştigat…
Accident la Dumbrăvioara
Un accident rutier s-a produs în această dimineaţă pe raza localităţi Dumbrăvioara din judeţul Mureş. Conducătorul unui autoturism Skoda a ajuns în şanţul de pe marginea carosabilului, autoturismul fiind avariat destul de grav. Vom reveni cu detalii. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă, în condiții de…
Să-l ajutăm pe Andrei!
Viața ne pune uneori în situații dificile, în care ajutorul semenilor devine singura speranță. Andrei Mălai are 17 ani și învață la Colegiul Tehnic din Târnăveni. Are nevoie urgentă de un transplant de ficat, operație ale cărei costuri depășesc posibilitățile familei. Primăria municipiului Târnăveni pune la dispoziție două puncte de donații, la sediul Primăriei, precum…
Ilegalităţi la Primării
Punct negru se acordă primăriilor mureșene cărora Camera de Conturi Mureș le-a găsit foarte multe ilegalități.
Ziua Internațională a Femeii!
Punctul alb se acordă tuturor femeilor cu ocazia zilei de 8 martie.
Aeroportul din Braşov ar putea fi gata în 2020
O pistă de decolare-aterizare şi un gard care împrejmuieşte terenul viitorului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav este tot ce reprezintă acum investiţia în viitorul aeroport de la Braşov. După o pauză de cinci ani, şantierul s-ar putea redeschide în aprilie, iar lucrările ar fi gata în 2020. Consiliul Judeţean Braşov este în curs de atribuire a licitaţiei…
Fără sistem de supraveghere video în Sighișoara!
În ședința de Consiliu Local din data de 28 februarie, la punctul 13 pe Ordinea de zi a fost supus la vot Proiectul de hotărâre privind însușirea și aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare și extindere sistem de supraveghere video în Municipiul Sighișoara”. Proiectul a generat mai…
Din 12 martie se scumpește transportul în comun din Sighișoara. Citește care sunt modificările!
În ședința Consiliului Local din data de 28 februarie 2018 a fost aprobată creșterea tarifelor la transportul în comun din Sighișoara și modificarea tipurilor de abonament. Astfel, biletele cu o călătorie s-au scumpit cu 33%: biletul cu o călătorie în mediul urban a crescut cu 50 de bani, de la 1,50 la…
În martie toți primarii mureșeni vor avea semnate contractele de finanțare prin PNDL
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Paul Stănescu, a declarat la Tîrgu-Mureș, fiind prezent la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Batalionului 610 operații speciale ”Vulturii”, că aproape toate contractele de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală au fost semnate în județul Mureș. Suma finanțării obiectivelor și proiectelor…
Care este opinia mureşenilor cu privire la accesul la educaţie în oraş
Românii consideră că Oradea, Braşov, Piteşti, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca sunt considerate a fi cele mai satisfăcătoare oraşe din România din punct de vedere al accesului la educaţie. „În Braşov şi Oradea rata şomajului este sub 4%, iar în Giurgiu şi Teleorman peste 10%”. La nivel de cartiere, cele mai apreciate sunt: Cornişa din Târgu…
Încă un mureşean a murit din cauza gripei
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că au fost confirmate alte două decese cauzate de virusul gripal, fiind vorba despre un bărbat de 61 de ani şi de o femeie de 58 de ani. De la începutul sezonului sunt raportate 73 de decese. Potrivit INSP, este vorba despre un bărbat în vârstă de 61…
Sute de dansatori prezenţi la Campionatul Naţional de Dans Sportiv desfăşurat la Tîrgu Mureş
A doua ediţie a Campionatului Naţional de Dans Sportiv – Cupa Mureşul a avut loc în Sala Sporturilor din Tîrgu Mureș, în acest sfârşit de săptămână. 800 de dansatori au intrat în competiție, printre ei numărându-se și campionii europeni și mondiali ai României, sportive din județul Mureș. Sâmbătă cea mai disputată finală, cea la standard…
Erasmus Open Day dedicat studenţilor UMF
Biroul Erasmus+ al Departamentului Relații Internaționale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș organizează miercuri, 7 martie 2018, la ora 19.00, în Aula Centrului Integrat de Medicină Dentară, evenimentul Erasmus Open Day, cu scopul de a-i familiariza pe viitorii studenți Erasmus cu privire la acest program. Foștii studenți Erasmus vor fi prezenți…
Campionatul National de Karate Kyokushin/ShinKyokushin
Duminică, 11 martie, iubitorii artelor marțiale sunt așteptati la Sala Polivalentă, unde se va desfășura Campionatul National de Karate Kyokushin/ShinKyokushin pentru Seniori și Juniori. Competiția, organizată de clubul târgumureșean Tiger Budo, antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN, și de Federația Română de Karate Kyokushin, va reuni numeroase cluburi din țară și mai bine de 100…
Expozitia Mineralia la Muzeul Judeţean
Muzeul Judeţean Mureş are deosebita plăcere de a vă invita la prima ediție Mineralia din acest an. Pietrele naturale de podoabă folosite în crearea bijuteriilor sunt minerale formate în adâncurile pământului, cristalizate în diverse forme, mate sau transparente, prezentând o multitudine de culori şi structuri. Pietrele preţioase – safir, rubin, smarald şi diamant – precum…
Duşa: De la Tîrgu Mureş vor fi coordonate toate structurile forţelor pentru operaţii speciale din ţară
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a afirmat, sâmbătă, că de la Târgu Mureş vor fi coordonate, din punct de vedere militar, toate structurile forţelor pentru operaţii speciale din ţară. “Pentru municipiul Târgu Mureş este un eveniment deosebit, în sensul că, în procesul…
Incendiu în Zau de Câmpie
Sâmbătă la orele amiezii hornul unei case din localitatea Zau de Câmpie a luat foc. Pentru stingerea incendiului la faţa locului s-au deplasat pompierii de la secţia Sărmaşu cu o autospecială şi 6 subofiţeri, informează ISU Mureş.
Incendiu pe câmp la Breaza
Pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică dimineaţa pentru stingerea unui incendiu produs la mai mulţi baloţi de paie, pe câmp pe raza localităţii Breaza. La faţa locului au interbenit pompierii din Reghin cu două autospeciale, informează ISU Mureş. Tot duminică dimineaţa pompierii din Deda au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă…
Peste 20 de persoane au primit distincţia Bradul de Argint de la UDMR
UDMR a acordat sâmbătă, înaintea şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), care a avut loc la Târgu Mureş, distincţiile Bradul de Argint pentru 23 de persoane care s-au implicat activ în dezvoltarea şi păstrarea identităţii comunităţii maghiare şi în realizarea obiectivelor asumate de această formaţiune. “Se spune că trecutul este un punct de referinţă pentru comunităţile…
Concursul internațional al vinului de la Bălăușeri
Restaurantul Hotelului Romantik din Bălăușeri găzduiește cea de a 22-a ediție a concursului de vinuri organizat de Asociația Viticultorilor de pe Târnava Mică și Ordinul „Cavalerii Vinului” de pe Târnava Mică. Ordinul Cavalerii Vinului a fost înființat pe 7 martie 2009, la cea de a 13-a întrecere între vinuri în 7 martie 2009. Concursul din…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.