1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, a fost sărbătorită în Cetatea din Tirgu Mureș. Mii de copii au cântat, s-au distrat, au desenat și s-au bucurat de soare și de iarbă. În atmosfera de basm creată de cele mai îndrăgite personaje din desene animate, copiii au avut parte de o lume magică. Evenimentul a fost…
Zi: 1 iunie 2018
(Video+foto) De Ziua Copilului Junii Târnavei au marcat 10 ani de existenţă la Târnăveni
Junii Târnavei au aniversat vineri zece ani de existenţă. Momentul a fost marcat printr-o serie de evenimente organizate de Ziua Copilului, cu prilejul zilei de 1 iunie. Programul a cuprins prezentarea unui istoric al ansamblului în faţa unor invitaţi speciali din ţară şi din străinătate şi a unor personalităţi de cultură. De asemenea a fost…
Peste 350 de participanți la UMF Bike Days
Peste 350 de participanți din întreaga țară s-au înscris la prima ediție a concursului național de mountainbike UMF Bike Days, care se va desfășura în campusul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, începând de vineri, 1 iunie, până duminică, 3 iunie. Vineri, 1 iunie, vom sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului și…
UE alocă 265 de milioane de euro pentru o autostradă care leagă Budapesta de România
Uniunea Europeană va aloca 265 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru construirea unei noi secțiuni de autostradă, care va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta până la granița cu România în mai puțin de două ore și 40 de minute, anunță Comisia Europeană. Termenul de finalizare al proiectului este martie 2020. “Ungurii…
Titlul de Doctor Honoris Causa pentru prof.univ.dr Luigi Melica din Italia
Senatul Universităţii Petru Maior din Târgu Mureş va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Luigi Melica din Italia, de la Universitatea din Salento Lecce Italia. Titlul va fi acordat în semn de recunoaştere a excelenţei sale ştiinţifice şi profesionale în domeniul ştiinţelor juridice pentru crearea şi promovarea legăturilor culturale româno-italiene. Prof.univ.dr Luigi…
Sarbatorirea Zilei Internationale a Copilului la Complexul de Case de Tip Familial Sancraiu de Mures
Activitati speciale pentru copiii la Complexul de Case de Tip Familial Sancraiu de Mures.
Festivitatea de premiere la UPM a elevilor care au obținut premii la olimpiadele și concursurile din domeniul științelor economice
Departamentul de Management–Economie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universității ”Petru Maior” din Tîrgu Mureș are deosebita plăcere de a vă invita la Festivitatea de premiere a elevilor care au obținut premii la olimpiadele și concursurile din domeniul științelor economice în anul școlar 2017-2018. În virtutea bunei colaborări dintre universitatea noastră…
De 1 Iunie cu B-unicii despre copilărie
„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte” spunea Antoine de Saint-Exupery , cu alte cuvinte toți bunicii au fost mai întâi copii…iar azi ei și-au adus aminte, retrăind momente ale copilăriei: ”Bunica mea , în timp ce torcea, îmi spunea povești”(V.M.);”Mama era cea care îmi citea…
Violenţa în familie în atenţia locuitorilor din Luduş
Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a inclus, firesc şi necesar, o zi împotriva violenţei în familie. Trebuie să vorbim despre asta, să nu ne prefacem că nu există, să nu o considerăm ceva normal. Datorăm asta generaţiilor viitoare. Din aceste considerente, implicarea copiilor, a tinerilor în activităţile de marcare a acestei zile este deosebit de importantă….
Două autovehicule imobilizate de poliţişti
În data de 30 mai a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, a avut loc o acţiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicate vehiculele de transport marfă, cu sprijinul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Scopul acţiunii a urmărit depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, contracararea conducerii…
SPECTACOL CU PASĂREA RETRO ÎN IUNIE
În luna iunie la Compania ”Tompa Miklós” se poate vedea din nou spectacolul PASĂREA RETRO SE LOVEȘTE DE BLOC ȘI CADE PE ASFALTUL FIERBINTE / RETROMADÁR BLOKKNAK CSAPÓDIK ÉS FORRÓ ASZFALTRA ZUHAN de Radu Afrim, în regia autorului. Spectacolul ne ghidează în anii ’70-’80, în perioada „socialismului prosper”, când locuitorii blocurilor gri aveau un mod…
Mai ai două săptămâni să te înscrii în cursa pentru marele premiu de la E.ON Energy Globe Award 2018!
10.000 de euro pentru marele premiu, dar şi alte numeroase premii valoroase te aşteaptă! Tot ceea ce trebuie să faci este să îţi înscrii, până pe 15 iunie, proiectele şi ideile din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător pe www.energyglobe.ro. Am prelungit termenul de pe 31 mai până la jumătatea lunii iunie pentru…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.