Un ofițer, absolvent al Facultății de Jandarmi, din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, și-a început activitatea la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș. Sublocotenent Barbur Raul, este cel mai nou coleg al nostru, absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, promoția “Centenarul Marii Uniri”. La doar 21 de ani, Raul vine…
Zi: 24 iulie 2018
Ceremonia militară de absolvire a ”Cursului întrunit de calificare operator forțe pentru operații speciale”
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Dușa, șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, şi viceamiralul Colin Kilrain, comandantul Comandamentului NATO pentru operații speciale, vor participa miercuri, 25 iulie, de la ora 11.00, la ceremonia de absolvire a ”Cursului întrunit de calificare operator forțe pentru operații speciale” de…
Ceremonia de decernare a titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Sighișoara” domnului dr. Karl Scheerer
Joi, 2 august 2018, ora 11.00, la Biserica Mănăstirii, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean va înmâna domnului dr. Karl Scheerer titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Sighișoara”, pentru contribuția adusă la promovarea culturii sighișorene și pentru activitatea desfășurată în domeniul cultural, pentru aportul adus la restaurarea patrimoniului istorico-cultural al municipiului Sighișoara prin atragerea de…
Rakosi Gabriella – Liceul Tehnologic “Lucian Blaga” Reghin, premiată la Concursul Național „Mesajul meu antidrog”
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog teritoriale, a implementat, în anul şcolar 2017-2018, ediţia a XV-a a concursului “Mesajul meu antidrog”, având ca temă “#POTALTFEL!”. “Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din…
Guvernul a aprobat. Vor intra bani în Mureș pentru pentru refacerea infrastructurii ca urmare a calamităţilor naturale
Guvernul a aprobat marți, 24 iulie, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate din 28 de judeţe, ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii care au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura…
Răniţi grav după ce au intrat cu maşina în stâlp
La data de 23 iulie a.c., ora 15:20, pe DN15 E578, la km 139 + 600 m, în afara localităţii Răstoliţa, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Pănet, în timp ce conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp…
Mureşean arestat pentru că nu a păstrat distanţa faţă de soţie
La data de 07.06.2018, Judecătoria Tîrgu Mureş a dispus emiterea unui ordin de protecţie, privind un bărbat, de 33 de ani, prin care acesta era obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de m, faţă de soţia sa şi de domiciliul acesteia, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta. Cu toate acestea, bărbatul a încălcat…
(Foto) Rezultate remarcabile la şah
Campionatele Naţionale de șah pe echipe copii și juniori – IAŞI, 12-20 iulie 2018 La Hotelul Traian din „dulcele târg al Ieșilor” s-au desfășurat în condiții deosebite de cazare,masă și joc Campionatele naționale de șah pe echipe copii și juniori,între 12-20 iulie.Finalele s-au jucat în sistem elvețian,respectiv turneu,la categoriile de vârstă 8,10,12,14,16,18 și 20…
Canotajul mureșean, pepinieră de campioni mondiali
Antrenoarea Claudia Balint a antrenat 10 campioni mondiali și numeroși alți medaliați la nivel național și internațional Una dintre cele mai bune secții de canotaj pentru juniori din țară este cea de la Clubul Sportiv „Mureșul” Tîrgu Mureș, coordonată de antrenoarea Claudia Balint, cu o experiență de peste două decenii în antrenorat și cu…
Peste 230 de pacienți s-au prezentat la medic în cadrul campaniei de depistare a cancerului de piele
Peste 230 de pacienți au fost consultați în cadrul campaniei de informare, educație și depistare a cancerului de piele, demarată, în iunie 2018, de Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean Mureș, Societatea Română de Dermatologie, Asociația Medicilor de Familie Mureș și Liga Studenților din Tîrgu Mureș. Din…
Investițiile anului 2018 în Luduș (II)
După rectificarea bugetară din 26 iunie 2018, lista cu obiectivele de investiții pe anul în curs, cu finanțare parțială sau integrală de la bugetul local al Primăriei orașului Luduș, cuprinde obiective în valoare totală de 7.472.000 de lei, cu un plus de 949.000 de lei față de bugetul inițial. Prezentăm în acest număr…
Cursuri gratuite de perfecționare pentru șomerii reghineni
Persoanele care sunt în evidența A.J.O.F.M. Reghin și sunt în căutarea unui loc de muncă au posibilitatea de a beneficia gratuit de cursuri de inițiere/ calificare / recalificare/ specializare sau perfecționare. În acest an se organizează următoarele programe de formare profesională prin Centrul Regional de Formare Profesională pentru Adulți: comerciant vânzător produse alimentare, cofetar-patiser,…
Cupa Sporting 2018 aduce la Reghin sute de sportivi
A IV-a ediție a Turneului Internațional de Fotbal Cupa Sporting 2018 va reuni la Reghin sute de sportivi din 12 categorii de vârstă, respectiv 2000-2012. De la fiecare categorie de vârstă vor participa 16 echipe din țară și străinătate. „Ediția precedentă a fost un real succes, au participat 10 categorii de vârstă, cu…
Ziua Mondială a Tigrilor la ZOO
Cu ocazia Zilei Mondiale a Tigrilor vă invităm să facem o comparație între forța noastră și forța tigrilor. Ce ziceți acceptați provocarea? Program dedicat copiilor peste 12 ani anunţă Zoo Târgu Mureş.
Căruţaş accidentat mortal la ieşire din Sighişoara
Traficul a fost blocat pe DN14, la ieşirea din localitatea Sighişoara către Daneş, din cauza unui accident rutier între o mașină și o căruță luni după amiaza. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN14, traficul a fost blocat la kilometrul 87+950 metri, la ieşirea din localitatea Sighişoara către Daneş, judeţul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.