Cei mai buni arhitecţi din ţară au desemnat, vineri, câştigătorul concursului internaţional „My City – concurs de soluţii: urbanism, arhitectură, peisagistică”, pentru remodelarea centrului municipiului. Juriul a fost format din 15 experţi dar a decis neacordarea premiului I, pe motiv că „nu a fost atins un nivel de excelenţă care se le califice drept propuneri…
Zi: 29 septembrie 2018
Prof. dr. Leonard Azamfirei, Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie din Republica Moldova
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, profesorul doctor Leonard Azamfirei, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. În discursul său, rectorul UMFST Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a menționat valoarea simbolică a acestui gest…
Vienna Magic, Christmas Edition revine la Târgu Mureş
Începe perioada de rezervare a biletelor la spectacolul de succes Vienna Magic, Christmas Edition revine la Târgu Mureş. Primul venit, primul servit. Rezervări se pot face de luni, 01.10.2018, la 0786-87.38.38!
Vernisaj Ştiinţă şi etnicitate, Cercetarea antropologică în România anilor 30
Universitatea de Mediciniă şi Farmacie din Târgu Mureş organizează în perioada 5 octombrie-5 noiembrie vernisajul Ştiinţă şi etnicitate, Cercetarea antropologică în Romănia anilor 30. Vernisajul va începe în data de 5 octombrie de la ora 13.00 la UMF.
Dezvoltarea Participativă a Comunităţii
Sala Mică a Palatului Administrativ din Târgu-Mureș a găzduit vineri un eveniment de prezentare a proiectului “Dezvoltarea Participativă a Comunităţii”, proiect finanțat de Crucea Roșie Suedeză. Proiectul are drept scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației vulnerabile și marginalizate din comunitățile țintă din România. Sediul Central și patru filiale (Harghita, Mureș, Tulcea și Vrancea) ale…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.