fbpx

Actele de identitate electronice vor putea fi solicitate din luna august

Prin Legea 162/2020 au fost aduse modificări privind actele de identitate. Aceste modificări au fost impuse de adoptarea Regulamentului Parlamentului European privind consolidarea securității cărților de identitate. Acestea se vor aplica din 2 august 2021.

”Noua carte de identitate electronică, pe care cetățenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document și va conține elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanția că identitatea nu le poate fi furată, iar instituțiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document”, a declarat pe 10 martie Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

De acum vor exista următoarele tipuri de acte de identitate:

  • cartea de identitate,
  • cartea de identitate simplă,
  • cartea electronică de identitate,
  • cartea de identitate provizorie şi
  • buletinul de identitate.

Obligatoriu, prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani, ca şi până acum.

Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate oricând după naştere.

Fiecare poate alege ce fel de carte de identitate doreşte

S-a modificat valabilitatea actelor de identitate

  • 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
  • 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate au valabilitate de:

  • 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
  • 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Cartea de identitate provizorie, valabilă un an:

  • când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate (cum ar fi: certificatul de naştere; certificatul de căsătorie; certificatul/hotărârea de divorţ; dovada adresei de domiciliu).
  • când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;
  • în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România

Sursa hotnews.ro

Comentează cu Facebook