Pe parcursul celor patru zile de desfăşurare a Festivalului VIBE 2022, respectiv în intervalul 30 iunie – 03 iulie a.c. Agenţia Naţională Antidrog în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al județului Mureş și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” se vor afla în mijlocul participanţilor şi vor transmite informații, mesaje și recomandări preventive, de descurajare a consumului de droguri.
Astfel, specialiștii în prevenirea consumului ilicit de droguri din cadrul Agenţiei Naționale Antidrog însoţiţi de voluntari instruiţi în domeniu vor asigura permanent pentru participanţii la festival servicii de informare, educare și conştientizare în vederea prevenirii consumului de droguri.
În incinta festivalului care se va desfășura în localitatea Sângeorgiu de Mureș (județul Mureș) va fi amplasat un laborator de prevenire a consumului de droguri, care va putea furniza participanţilor toate informaţiile necesare, riguros fundamentate ştiinţific, privind riscurile şi consecinţele negative ale consumului de substanţe psihoactive şi modalităţile de protecţie individuală, pentru evitarea angajării în astfel de comportamente de risc.
De asemenea, vor fi disponibili pentru doritori, la standul special amenajat, ochelarii speciali care imită optic efectele consumului de alcool și droguri.
La fiecare dintre scenele festivalului, echipe de specialişti ai Agenţiei Naționale Antidrog vor interacţiona permanent cu participanţii la festival, oferind informaţii și recomandări practice pentru prevenirea situaţiilor de risc generate de consumul de alcool și droguri.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.