Alertă la Târgu Mureș, după ce un urs a intrat în mai multe gospodării
Alertă la Târgu Mureș, după ce un urs a intrat în mai multe gospodării

Alertă la Târgu Mureș, după ce un urs a intrat în mai multe gospodării

Un urs care, cel mai probabil căuta mâncare, a intrat în mai multe gospodării.

Nu este pentru prima oară când ursul se apropie de curțile oamenilor din zonă. Localnicii sunt disperați și le e frică să mai iasă din case.

Ursul a fost zărit în curtea mai multor familii din Târgu Mureş. Prima apariţie şi-a făcut-o dis-de-dimineaţă. A fost alungat, însă după câteva ore, ursul s-a întors. De această dată a reuşit să golească patru stupi de albine.

Localnic„Vecina a observat, m-a sunat, am sunat la 112, au venit jandarmii. L-am văzut. Și acum pleacă și vine. E blând doar că e distrugător. Îi place pe strada noastră, dar am înțeles că a mai fost și pe Posada şi pe Sighisoarei.”

Se pare că animalul obișnuieşte să se plimbe pe străzile acestei comunităţi. De fiecare dată când îl zăresc, localnicii sună la 112, iar jandarmii îl alungă cu petarde sau prin fluier.

Localnicilor le este teamă să mai iasă din casele lor. Aproape zilnic primesc mesaje de atenţionare, însă doar atât. Ursul continuă să se plimbe nestingherit şi dă nas în nas cu oamenii.

Între timp, autoritățile caută soluții. Primăria Târgu Mureș a propus un proiect pentru mutarea urșilor care coboară în cartierele orașului. Acesta prevede încheierea unui contract de prestări servicii pentru relocarea sau recoltarea animalelor sălbatice. Pentru acest lucru, este nevoie și de aprobare din partea Ministerului Mediului.

Sursa: Pro TV