Aproape 104 milioane de lei pentru autobuze ecologice la Târgu Mureș

Consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat, joi, în unanimitate, studiul de oportunitate pentru proiectul de achiziționare a 38 de autobuze ecologice, hibrid, care să deservească transportul public de călători al municipiului.

Valoarea totală estimată a acestui proiect, pentru care se va cere finanțare europeană, pe Axa prioritară 4 – Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, se ridică la aproape 104 milioane de lei, cu TVA inclus. Prețul pentru un autobuz ecologic depășește, astfel, 2,7 milioane de lei.

Potrivit expunerii de motive care a însoțit proiectul de hotărâre aprobat de consilieri, municipiului Târgu Mureș i-au fost alocate peste 25 de milioane de euro pentru implementarea Obiectivului specific 4.1 din axa amintită, referitor la „reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Municipalitatea ar urma să acopere 2% din sumă, termenul până la care este deschis apelul de proiecte este 30 decembrie 2018.

În același document, reprezentanții municipalității susțin că din analiza parcului de autobuze actual reiese că peste două treimi dintre acestea corespund normelor de poluare maxim Euro3, acestea fiind responsabile în ultimii 3 ani de producerea a minim 10.500 de tone de dioxid de carbon.

Potrivit acelorași, necesarul de autobuze de care Primăria are nevoie se ridică la 143 de autobuze. Pentru satisfacerea nevoii legate de transportul public local, s-a propus păstrarea a doar 20 de autobuze din parcul actual al operatorului de transport public local, achiziționate în 2015-2017, ca rezervă, achiziția a 26 de autobuze Diesel (procedură depusă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice), alături de depunerea unei cereri de finanțare la Ministerul Dezvoltării pentru achiziția a 47 de autobuze electrice, pe lângă cele 38 de autobuze ecologice care ar urma să fie cumpărate din fonduri europene.

Comentează cu Facebook