Arestații preventivi votează prin intermediul urnei speciale

Alegătorii deţinuţi, în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.

Situaţia statistică estimativă din cadrul Penitenciarului Târgu Mureș privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot şi a celor care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 se prezintă astfel: dintre cele 279 de persoane private de libertate custodiate în penitenciarul Târgu Mureș, 254 au drept de vot, iar 214 și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile prezidențiale din acest an, potrivit unui comunicat remis redacției de Comisar șef de poliție penitenciară Adrian HUMINIC, Director Penitenciarul Târgu Mureș.

Comentează cu Facebook