Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, şi omologul său din Ungaria, Marton Nagy, vor inaugura joi proiectul de colaborare dintre Romaero SA şi Aeroplex Central Europe Ltd, care vizează înfiinţarea unui hub de mentenanţă şi reparaţii pentru aeronave civile, în cadrul facilităţilor puse la dispoziţie de partea română, anunță Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, „colaborarea…
Autor: Punctul
Târgu Mureș în cursa calificării în rândul orașelor inteligente și neutre climatic la Forumul pentru Neutralitate Climatică
România accelerează către un viitor sustenabil: M100 dezvăluie cele 10 orașe selectate pentru atingerea neutralității climatice până în 2035, în cadrul unui eveniment internațional de anvergură Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, desfășurat între 29 – 30 octombrie, la Mina Museum, anunță numele celor 10 orașe selectate dintr-un număr de 16 municipii înscrise pentru a se alătura…
Contract de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea a 13 baraje ale Administraţiei Naţionale Apele Române
Ministrul Mircea Fechet a semnat, miercuri, un contract de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care vor fi reabilitate 13 baraje ale Administraţiei Naţionale Apele Române. Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, proiectul, elaborat sub coordonarea secretarului general al MMAP, Avram Alexandru, vizează două subinvestiţii: Barajele care vor fi modernizate sunt: Gilău…
Ședinţă publică extraordinară la Consiliul Județean Mureș
DISPOZIŢIA NR.371din 17 octombrie 2024privind convocarea, de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinarăPreşedintele Consiliului Judeţean Mureş,Întrucât proiectul ”Modernizare și reabilitare DJ 153 Eremitu-Sovata” se află în etapa decontractare, iar contractul nu poate fi semnat fără adoptarea în intervalul de 10 zilelucrătoare, începând cu data de 11 octombrie 2024, a unor măsuri referitoare…
(Video) Pian de concert de excepție, Steinway & Sons din Hamburg pentru Filarmonica din Târgu Mureș
Filarmonica de Stat din Târgu Mureș va primi un pian de concert de excepție, marca Steinway & Sons, selectat direct de la prestigioasa fabrică din Hamburg. Alegerea pianului a fost făcută de către profesorul universitar dr. Csíky Boldizsár jr. și domnul György Levente, managerul filarmonicii. Vă invităm să ascultați cu atenție mesajul domnului Hans Heinrich…
Activ Proiectare va superviza lucrările Nurol (Turcia) pe lotul PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului
Constructorul Nurol (Turcia) care va începe lucrările pe lotul PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului al Autostrăzii Unirii A8 va fi supervizat pe șantier de Activ Proiectare, câștigătorul contractului de aproximativ 40 de milioane lei. Practic, Compania de Drumuri poate semna contractul pentru dirigenție de șantier/consultanță cu Asocierea ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. (LEADER) EMAY Uluslararasi…
Peste 100.000 de microîntreprinderi ar trebui să treacă la impozit pe profit dacă se reduce pragul
Numărul microîntreprinderilor active se situează în prezent la circa 380.000, iar o reducere a pragului pentru încadrarea la acest tip de impozit pe venit, așa cum solicită Comisia Europeană (CE), ar determina ca circa 30%, în jur de 114.000 de microfirme, să treacă la regim de impozit pe profit, au declarat surse guvernamentale pentru Profit.ro….
HELL ENERGY anunță întreruperea producției din cauza deficitului de materie primă la nivel european
Din cauza deficitului actual de vitamina B în Europa, producătorul HELL ENERGY (Ungaria), va suspenda temporar producția de băuturi energizante HELL, care conțin vitamine de tip B, începând cu data de 17 octombrie 2024, pentru o perioadă estimată de 2-3 săptămâni. Lipsa vitaminelor B în Europa, raportată pe scară largă în media, are un impact…
(Video) Vezi cum se circulă pe noua centură a municipiului Sfântu Gheorghe
Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe, deschisă miercuri circulației este cea mai mare investiție din județul Covasna din `90 până în prezent. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene accesate de Ministerul Transporturilor, derulat prin #CNAIR SA pe baza unui contract încheiat de #DRDPBrașov. Scopul investiției a fost de a degreva de trafic intravilanul…
Rată de promovare de 100% a elevilor Colegiului „Alexandru Papiu Ilarian” înscrişi la examenul de germană
Pentru al doilea an consecutiv, elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, înscrişi la examenul DSD 1 (Deutsches Sprachdiplom) nivel european A2/B1, au promovat in corpore, a anunţat, miercuri, profesorul german Jörg Feldmann, coordonatorul DSD. „De doi ani, Colegiul Naţional ‘Alexandru Papiu Ilarian’ participă la acest program DSD 1 şi de peste 15…
Poliția mureșeană a dat iama în transportul de persoane și mărfuri
La data de 16 octombrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 12.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au derulat o acțiune, în cadrul căreia au efectuat mai multe controale în trafic, în vederea verificării legalității transportului de persoane și mărfuri. În special, polițiștii au verificat respectarea capacității de transport a persoanelor,…
Candidații PSD Mureș pentru Parlamentul României
Organizația PSD Mureș se prezintă în fața electoratului și de această dată, la alegerile parlamentare, cu o listă de candidați pregătiți să contribuie cu experiența lor profesională pentru STABILITATEA și DEZVOLTAREA județului Mureș. Suntem pregătiți să continuăm munca depusă încă din mandatele anterioare, în special pe domeniile de interes pentru județul Mureș – INFRASTRUCTURA MARE,…
Eveniment la Tuşnad Băi – soluţii sustenabile pentru HoReCa propuse de experţi din industria textilă
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României a organizat, miercuri, 16 octombrie, la Băile Tușnad, evenimentul „EcoTexHoReCa: Expo și conferință pentru textile sustenabile în industria ospitalității”. Scopul conferinței a fost explorarea și promovarea practicilor sustenabile în sectorul HoReCa, cu accent pe reutilizarea textilelor și promovarea economiei circulare. „Să ne întoarcem la rădăcini, fiindcă cei…
Conferința națională de farmacoeconomie și management sanitar organizată de UMFST la Târgu Mureș
Peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale, reprezentanți ai instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, precum și cadre didactice de la universitățile de medicină și farmacie din țară vor participa, în perioada 17-20 octombrie 2024, la ediția cu numărul…
Punctul negru pentru șoferii care au uitat cum se parchează legal
Bernie a început cu dreptul Campionatul European
Echipa formată din Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au reușit să se califice în turul al doilea la dublu mixt, după o victorie categorică. Perechea română a învins cu scorul de 3-0 (11-7, 11-6, 11-7) echipa formată din Ana Tofant și Peter Hribar, demonstrând o formă impresionantă.
Aproape 90% dintre cetăţenii care deţin terenuri pe traseul autostrăzii A8 nu au acte doveditoare de proprietate
Aproape 90% dintre cetăţenii care deţin terenuri pe traseul Autostrăzii A8, pe tronsonul cuprins între oraşele Ungheni şi Miercurea Nirajului, nu au acte doveditoare de proprietate pentru a beneficia de despăgubirile în urma exproprierilor, majoritatea acestora figurând pe persoane decedate, a declarat, miercuri, primarul din Miercurea Nirajului, Tóth Sándor. „Vin cu o situaţie practică, de…
Harta Longevității – Secretul din ”zonele albastre” românești
Localitățile Pardoși și Murgești din județul Buzău, Cireșu din Mehedinți, Seaca de Pădure din Dolj și Glăvile din Vâlcea pot fi considerate drept veritabile „zone albastre” ale României.” Aceste comunități, identificate pe baza prevalenței ridicate a locuitorilor longevivi, sunt situate în zone rurale de deal și submontane, unde mediul natural și izolarea au favorizat păstrarea…
Péter Szijjártó a prezentat la Geneva strategia de neutralitate economică a guvernului ungar
Ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, a prezentat strategia de neutralitate economică a guvernului ungar, miercuri, la Geneva, directorului general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO), potrivit căruia aceasta este o strategie corectă, o cale corect aleasă. După întâlnirea sa cu Zhang Hsiang-chen, şeful diplomaţiei ungare a relatat, pe Facebook,…
Înot: 22 de medalii internaţionale pentru CSM Târgu Mureș în Ungaria
Înotătorii noştri au participat de curând la cea de a IX-a ediție a concursului internațional de înot în bazin scurt „Hód Kupa”, care a avut loc în oraşul Hódmezővásárhely din Ungaria. La acestă competiție au luat parte 5 sportivi care au reprezentat clubul CSM Tg. Mureș, câștigând în total 22 medalii, dintre care…
Acord. Creșterea salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată la 4050 de lei din ianuarie
Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții sindicatelor și patronatelor au agreat astăzi creșterea salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată la 4050 de lei, începând cu luna ianuarie 2025. Prim-ministrul Marcel Ciolacu și Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona-Bucura Oprescu, au prezentat partenerilor sociali analize care fundamentează creșterea salariului lunar minim brut pe țară…
Medalie de Bronz la Lupte Libere pentru Clubul Sportiv Mureșul
In perioada 11-13 octombrie – Federatia Romana de Lupte Libere a organizat in Calarasi, Campionatul National Individual de Lupte Libere U20. La aceasta competitie sportiva noastra Pop Ibolya a obtinut medalia de bronz la categoria 57 kg. De mentionat sunt si rezultatele sportivilor Duta Flavius si Soos Kevin care s-u clasat pe locul 5 la…
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus liste complete de candidaţi pentru parlamentare
Preşedintele filialei Mureş a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Daniel-Răzvan Biro, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că organizaţia a depus liste complete de candidaţi la Camera Deputaţilor şi Senat, pentru alegerile din 1 decembrie. Biro a precizat că dosarele candidaţilor AUR Mureş pentru alegerile parlamentare au fost însoţite de 15.000 de semnături de susţinere. Candidatii…
Magia turneelor lui Johann Strauss prin Transilvania, reluată de ansamblul vienez care îi poartă numele. La Târgu Mureș în 14 Decembrie!
Cu siguranță a devenit o tradiție pentru melomanii români să celebreze sărbătorile de iarnă pe ritmurile fermecătoare ale muzicii clasice vieneze. Îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de Russell McGregor,nu își va dezamăgi publicul nici în acest an și va reveni la Târgu Mureș, pentru un spectacol minunat! Minunații muzicieni revin anual în România, de…
Prima ediție a conferinței MIND your Health sub egida UMFST la Târgu Mureș
Societatea pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală, sub egida UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează joi, 17 octombrie 2024, ora 20.00, în Amfiteatrul I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prima ediție a conferinței MIND your Health. În cadrul evenimentului, lectorii invitați vor discuta despre modul în care sunt gestionați pacienții cu…
Modificări ale condițiilor de finanțare la Programul ”Rabla pentru tractoare”
Guvernul a modificat condițiile de acordare a sprijinului de finanțare din Fondul de Mediu pentru achiziția de tractoare și mașini agricole autopropulsate, astfel încât finanțarea va fi aprobată fără a fi necesară încheierea contractelor de finanțare, cum era prevăzut în ghidul de finanțare, ci doar aprobarea din partea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru…
Acoperişul Turnului cu Ceas din Sighişoara, refăcut după modelul original cu o ţiglă specială
rimarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunţat, miercuri, că a început montarea ţiglei speciale, lucrată manual, pe acoperişul Turnului cu Ceas, aflat la intrarea în Cetatea Medievală, iar astfel va fi refăcut modelul original. „A ajuns la Sighişoara şi ţigla lucrată manual pentru restaurarea acoperişului Turnului cu Ceas. Fiecare detaliu contează în păstrarea autenticităţii…
E-proprietatea vine din 2026 cu creșterea impozitului pe locuințe
Creșterea impozitului pe proprietate se amână cu un an până în 2026, conform unui proiect de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor. Motivul este legat de faptul că se lucrează, împreună cu Banca Mondială, la un nou mecanism de calcul. De asemenea, se propune înființarea unei structuri în cadrul Ministerului Finanțelor care să fie responsabilă de…
Cât mai face trenul până la Budapesta. Analiza ClubFeroviar
Mersul trenurilor 2024-2025, în trafic internațional analizat de Clubferoviar.ro Vom analiza doar cele mai importante trenuri Interregio internaționale, cu plecare și sosire din/în București Nord, principala poartă feroviară a țării. Pentru început, vom prezenta un tabel comparativ al duratelor călătoriei pe parcursul intern (doar pentru acestea sunt date disponibile), urmând ca apoi să comentăm informațiile….
Toalete publice închise la ieșirea din țară spre Ungaria după contestarea unei licitații
Toaletele publice din punctul de trecere a frontierei Nădlac, dar și pe o bună bucată din autostrada A1, au lacătul pe ușă. Acestea au fost închise, după ce licitația pentru întreținerea acestor spații a fost contestată. Cea mai apropiată toaletă publică, ce poate fi folosită după intrarea în țară, se află acum la 25 de…