Un număr 17 formaţii de jazz din 10 ţări se vor reuni, în weekend, pe scena din Parcul Central din Cluj-Napoca, pentru finala concursului internaţional din cadrul Jazz in the Park Competition, au anunţat, luni, organizatorii. “Cea mai ambiţioasă ediţie a Jazz in the Park Competition are loc în acest weekend (30 iunie – 2…
Autor: Punctul
Patru persoane fără adăpost și-au făcut un culcuș pe strada Budiului
La ora 09:05, un cetățean a sesizat prezența unor persoane fără adăpost care s-au instalat la izvorul de pe str. Budiului. Polițiștii locali deplasați la fața locului au depistat 4 persoane, cărora le-au pus în vedere să curețe locul și să părăsească zona, la reverificări stabilindu-se că acestea s-au conformat. Poliția Locală Târgu Mureș le…
76 de candidați nu s-au prezentat în Mureș la Bacalaureat
La a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2023 (proba E.c) au fost prezenți 3037 de candidați (din 3113 candidați înscriși). Proba s-a desfășurat astăzi, 27 iunie, în 10 centre din județul Mureș. Nu au participat 76 candidați. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Candidații eliminați nu vor mai…
Mureșeanca Barabási Kinga în lotul celor patru sportivi, prezenţi la Jocurile Olimpice Europene de Teqball
Federaţia Română de Teqball a anunţat, marţi, că participă cu patru sportivi la cele cinci competiţii din cadrul Jocurilor Olimpice Europene, care se desfăşoară, în perioada 21 iunie – 2 iulie, la Cracovia Malopolska. “Delegaţia Federaţiei Române de Teqball pentru Jocurile Olimpice Europene, Cracovia 2023, în cele cinci probe de la competiţiile de Teqball, este…
O minoră care cerșea la subsolul Luxor lovită de un autoturism
Prin „112”, la ora 20:35 a fost raportat un accident rutier în parcarea situată la subsolul centrului comercial Mureș Mall, unde o cerșetoare în vârstă de 14 ani a fost lovită de un autoturism care efectua manevre pentru a părăsi locația. Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau…
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului
27 iunie 2023 Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Consolidarea capacității unităților de învățământ din Târgu Mureș în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2 2020” Proiectul cu titlul „Consolidarea capacității unităților de invățământ din Târgu Mureș in vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2 2020”, cod MySMIS 146812, finanțat prin…
60.722 de lei pe lună va plăti Primăria Târgu Mureș Bisercii Reformate pentru chiria la “Bolyai”
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Târgu Mureș de joi, 29 iunie, se află un proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul situat în Târgu Mureș, str.Bolyai nr.3. Clădirea este în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal, iar în imobilul respectiv își desfășoară activitatea educațională Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” și…
Internaţionalul târgumureşean Sergiu Hanca rămâne în campionatul românesc
Mijlocaşul Sergiu Hanca (31 de ani), legitimat ultima dată la echipa de fotbal CSU Craiova (Rotaru),formaţie cu care şi-a reziliat contractul, a ales să rămână în campionatul din România. Dorit de CFR Cluj-Napoca, Dinamo şi Petrolul, dar şi de câteva formaţii din străinătate, Sergiu Hanca a optat pentru gruparea ploieşteană. Jucătorul “s-a alăturat echipei în…
6 milioane de lei pentru modernizarea străzii Posada din Târgu Mureș
Consilierii locali târgumureșeni vor supune dezbaterii, în vederea aprobării, un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind realizarea investiției de modernizare a străzii Posada din Târgu Mureș. Este vorba despre o investiție de 6.180.834,73 lei (cu TVA inclus). Strada are o lungime de 1328 metri și o suprafață carosabilă de 3.453 metri pătrați. Pentru realizarea…
Se modifică procedura de avizare tehnică a caselor de marcat electronice fiscale
Procedura de avizare tehnică a caselor de marcat electronice fiscale va suferi multiple modificări, conform unui Ordin al ministrului Finanțelor Publice. Documentul este printre ultimele semnate de Adrian Câciu, în calitate de ministru al Finanțelor, și de Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului. Sunt vizate în primul rând echipamentele nesupravegheate de tipul automatelor comerciale dar…
Panouri solare pe biserici.Unităţile de cult se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Unităţile de cult interesate se pot înscrie, începând de marţi, Programul Casa Verde Fotovoltaice, bugetul disponibil fiind de 17,5 milioane de lei. Potrivit AFM, înscrierea se poateface începând de marţi, ora ora 10.00. ”Unităţile de cult din toată ţara care doresc să se înscrie în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice, o pot face…
Mureșeanca Bernadette Szocs bronz la dublu mixt la tenis de masa – Jocurile Europene 2023
Perechea formată din Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu a cucerit, în această seară, medalia de bronz în proba de dublu mixt, la Jocurile Europene Cracovia Malopolska 2023, prima la tenis de masă pentru delegaţia României la această competiţie. În finala mică, dublu român a dispus de perechea spaniolă Alvaro Robles/Maria Xiao, scor 3-1 (11-6, 11-8,…
Punctul alb pentru familiile care adoptă dificila decizie de a dona organele unui aparținător în moarte cerebrală pentru a salva vieți
Profesorul Baka Matyas va primi premiul Pro Urbe în cadrul Zilelor Târgu Secuiesc
Titlul “Pro Urbe”, cea mai înaltă distincţie instituită de autorităţile locale din municipiul Târgu Secuiesc , va fi conferit în acest an profesorului Baka Matyas, au anunţat reprezentanţii Primăriei. Premiul va fi decernat în cadrul unei festivităţi ce va avea loc miercuri, 28 iunie, de la ora 17,00, la Casa de Cultură Vigado, evenimentul fiind…
Naţionala feminină cu 3 mureșence s-a calificat la Campionatele Europene din 2024
Poloistele tricolore cu mureșencele Szeghalmi Krisztina ( capitan al nationalei) Toganel Diana si Nonea Iuliaau încheiat cu victorii pe linie Grupa B a preliminariilor Campionatelor Europene din 2024, găzduită de Complexul de Nataţie de la Otopeni. Jucătoarele antrenate de Ionuţ Cismaru au învins pe rand Suedia (14-9), Elveţia (7-5) şi a Turcia cu 16-5 (5-0,…
“Casa Hangya”, clădirea din Gheorghe Doja nr.9, are nevoie de reabilitare urgentă
Clădirea din strada Gheorghe Doja nr. 9, unde își desfășoară activitatea Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, UDMR Mureș, publicațiile “Cuvântul liber”și “Nepujsag” precum și o serie de asociații și fundații va fi renovată dacă aleșii locali târgumureșeni vor adopta, în ședința ordinară a Consiliului Local de joi, un proiect de hotărâre în…
35 de medalii la înot în Ungaria
💥În ziua de 24.06.2023 a avut loc concursul internațional III.Hódmezővásárhelyi Úszó Derby în Ungaria. 💥Clubul CSS-TG.MUREŞ a fost reprezentat de 15 sportivi, care au caştigat un număr de 35 medalii ! ( 11🥇, 17🥈, 7 🥉)Rezultatele obținute sunt :🏊♀️ Coman Adina(n.2015):🥇50m fluture🥈50m spate🥉50m craul🏊♂️Feiffer Vazul (n.2015)🥇50m craul,fluture;100m craul🥈50m spate;100m fluture🥉100m spate🏊♀️Benyovszky Ada(n.2014)🥇50m spate,fluture🥈50m craul,bras🏊♂️Pop Hunor(n.2014)🥇50m…
Motociclist accidentat în urmă cu puțin timp
Evitați zona străzii Livezeni, ieșire din oraș …
Pajint Sara Nicole, prestație bună la Campionatul Național de Înot
💥În zilele de 24-25.06.2023 a avut loc la Piteşti , Campionatul Național de Înot rezervat copiilor născuți 2012.💥 La startul competiției s-au aliniat 139 de sportivi, la 35 de cluburi din țară.💥Clubul CSS TG-Mureș natație a fost reprezentat de sportiva Pajint Sara Nicole pregătită de dna prof. Kisgyörgy Evelin.💥Nico a concurat în toate cele 8…
Ediţia a XX-a a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST la Târgu Mureș
Pentru a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST, care va avea loc în perioada 28 august – 3 septembrie, la Târgu Mureş, au fost înscrise în faza de preselecţie 170 de filme din 45 de ţări de pe toate continentele. “Au fost înregistrate 170 de producţii din 45 de ţări. Sunt…
Vizită din Turcia la UMFST în cadrul Erasmus
Facultatea de Economie și Drept din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a primit luni, 26 iunie 2023, vizita prof. dr. Oğuz Karadeniz, de la Universitatea Pamukkale din Turcia, care este directorul Departamentului Labor Economics and Industrial Relations și membru al Denizli Provincial Employment and Vocational Education Board. Vizita se desfășoară în cadrul programului Erasmus+….
„Roua Cerului”a început să înflorească în apropierea Lacului Sfânta Ana din Harghita
Una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vin, în aceste zile, în rezervaţia floristică Tinovul Mohoş, din judeţul Harghita, este o plantă carnivoră, denumită „Roua Cerului”, care a început deja să înflorească. Planta se hrăneşte cu insecte chiar şi de 15 sau 20 de ori mai mari decât ea, acestea fiind ademenite cu nişte tentaculele acoperite…
Tricolorul arborat la Târgu Mureş de Ziua Drapelului, sfinţit la Catedrala Înălţarea Domnului
Tricolorul arborat, luni, în centrul municipiului Târgu Mureş, de Ziua Drapelului Naţional al României, a fost fost sfinţit la Catedrala Înălţarea Domnului, după ce, cu o seară înainte, a fost coborât de pe catarg de către Garda de Onoare şi a fost înmânat preoţilor. Ceremonia de Ziua Drapelului Naţional a fost organizată de Instituţia Prefectului…
Exclusivitate Punctul.ro! Proiectul de 10 milioane de euro al ”Muzeului fotografiei” nu se va mai realiza!
Sursele punctul.ro ne-au furnizat o informație BOMBĂ: Proiectul de 10 milioane de euro al ”Muzeului fotografiei” nu se va mai realiza! Documentația a fost depusă prea târziu! Mandatul de primar al lui Soos Zoltan a fost plin de scandaluri: unele absolut obligatorii și inevitabile având în vedere că venea după 20 de dictatură Maior –…
Concertele verii stațiunea Borsec. Direcția 5, Carla’s Dream, Cargo…
Din iunie până în august, la Borsec s-au pregătit concerte pentru toate nevoile. Borsec merită vizitat!
DAN AIR, singurul operator de pe aeroportul Brașov își suspendă zborurile regulate din Brașov
Compania DAN AIR anunță suspendarea operării zborurile de pe aeroportul Brașov. “Compania noastră este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Brașov. Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiții rezonabile a aeronavelor noastre”, a transmis compania. Reprezentanții companiei spun că vor oferi mai… Citește articolul complet
Lacul Tivoli din Sovata deschis pentru plimbările cu barca sau hidrobicicleta
În timpul săptămânii, se primesc vizitatori între orele 10:00 și 18:00, iar în weekend între orele 12:00 și 18:00.
Autostrada Transilvania: Lucrările din zonele Nădășelu și Topa Mică vor fi relicitate
Lucrările din zonele cu probleme Nădășelu și Topa Mică de pe Autostrada Transilvania (A3) vor fi scoase din contractul încheiat cu grupul UMB și vor fi relicitate, au spus pentru ECONOMICA.NET surse oficiale. Despre soluția relicitării lucrărilor din zonele cu alunecări de teren a scris luna aceasta și Asociația Pro Infrastructură (API). Citeste continuarea
Prelevare multi-organ şi ţesut, în weekend, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş
În cursul zilei de sâmbătă, 24 iunie 2023, mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj, au prelevat ficatul, rinichii, os şi cornee de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre o femeie de 62 de ani, internată în Secţia…
Electrica Furnizare anunță existența unei tentative de fraudă prin mijloace de plată electronice
Electrica informeaza asupra existenței unei tentative de fraudă prin mijloace de plată electronice, ce constă în transmiterea de notificări către clienții Electrica Furnizare, via aplicații de mesagerie și/sau SMS, cu privire la deconectarea de la rețeaua de energie electrică pe motiv de neplată, aceștia fiind îndemnați să acceseze un link pentru a plăti soldul restant. Electrica Furnizare…