Buburuzele, insectele MINUNE pentru gradina. Afla cum le atragi!

Buburuzele, gargaritele cum le stie toata lumea, au fost mereu apreciate de micii producători și nu doar datorită faptului că se dovedesc a fi entomofagi excelenți, lucru extrem de util mai ales în perioada în care pesticidele utilizate acum pe larg erau o raritate, ci și pentru că micile insecte se dovedesc a fi extrem de utile și producătorilor ce preferă să lupte în mod natural cu unii dăunători.

În pofida faptului că buburuzele arată foarte drăguț, în lumea insectelor acestea ar putea fi de-a dreptul considerate unul dintre cei mai excepționali prădători, deoarece distrug afidele, musculița albă, acarienii, păduchii lânoși (cosenilele fainoase), dar și alți dăunători.

Specialiștii in protecția plantelor susțin că la prezența unei populații de buburuze sănătoase, insecticidele ar putea fi inutile. Colegii de la agrobiznes.md ne împărtățesc cinci metode prin care putem atrage micile insecte în grădina noastră.

  • Cultivați plantele preferate

Cel mai mult, micuțele punctate preferă culturile aromatice. Astfel, pentru a vă asigura că acestea vor dori să populeze grădina, înființați culturi de mărar, pătrunjel, mentă, coriandru sau chimen.
Este recomandat sa recoltati o parte din plante, iar o parte să le lăsați în câmp pentru a le atrage. Ierburile înflorite sunt cele mai atractive pentru buburuze.

  • Asigurați insectelor, la nevoie, hrana de bază și îngrijire corespunzătoare

Dacă doriți o populație stabilă de buburuze în grădină, ar trebui să le asigurați permanent hrana. Evident, acest lucru este recomandat în cazul insuficienței de afide sau alți dăunători pe care îi consumă buburuzele.

În acest caz, se recomanda cultivarea speciilor ca ridichea, varza timpurie, nasturtium sau gălbenele.

Cultivarea speciilor de talie mică permite protejarea buburuzelor de păsări. Astfel, puteți crește, de exemplu, cimbru, mentă sau oregano. Suplimentar, un loc bun unde acestea s-ar putea ascunde ar fi un strat din paie sau frunze pus pe sol.

  • Asigurarea cu apă

Un alt element important este asigurarea buburuzelor cu apă. În acest sens, puteți pune în grădină mici vase cu apă (nu adânci) în care să puneți pietricele pe care buburuzele se vor putea menține.

  • Nu utilizați pesticide

Pesticidele omoară nu doar insectele ce dăunează culturilor, ci și pe cele care se dovedesc a fi foarte folositoare. De aceea, având o suprafață mică, încercați să aplicați tratamente eco sau creați un mediu favorabil pentru mai multe specii de insecte utile.

  • Eliberarea entomofagilor in camp

Trebuie să cunoașteți că buburuzele se eliberează în câmp seara, când umiditatea este mai sporită. Dacă le veți elibera ziua, intr-o zi însorită, acestea vor zbura pentru a se ascunde de arșiță. Totodată, dacă nu vor avea surse de apă și hrană, acestea vor părăsi in curând grădina.

Până la eliberare, păstrați buburuzele la un loc rece și umed, temperaturile înalte și umiditatea redusă omoară buburuzele.

Agro TV

Comentează cu Facebook