Cadrele didactice ale UMFST participă astăzi la un webinar privind organizarea activităților didactice online

Cadrele didactice ale Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș participă astăzi, 23 martie 2020, la un webinar privind organizarea activităților didactice online, în care va fi prezentat modul de realizare a echipelor de studiu (teams) pe platforma de E-learning a Universității.

Anunțul a fost făcut vineri, 20 martie 2020, la UMFST Live, de către prorectorul UMFST, prof. univ. dr. Călin Enăchescu, care a explicat că echipele de studiu reprezintă formații de studiu (cursuri, seminarii, proiecte, activități practice).

 Webinar-ul se va desfășura după următorul program:

  • Ora 10.00 – seria I
  • Ora 12.00 – seria II

Cei care doresc să afle mai multe detalii despre proiectul de implementare a sistemului E-learning sunt invitați să urmărească emisiunea moderată de conf. univ. dr. Liviu Ciucan-Rusu: https://www.youtube.com/watch?v=rTwnJdoU3Hw.

Reamintim studenților că până vineri, 27 martie 2020, trebuie să-și activeze conturile Office365 pentru a putea accesa platforma de învățământ online unde se vor desfășura activitățile didactice la toate programele de studii.

Tutorial video: https://www.youtube.com/watch?v=bx6QWxvLKcc&feature=youtu.be

Conform hotărârii Senatului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș privind unele măsuri de limitare a riscului de răspândire a noului coronavirus (SARS-CoV-2) din data de 11 martie 2020, activitățile didactice se vor desfășura în regim online până la stabilizarea situației epidemiologice actuale. Studenții vor putea participa la aceste activități și din locul de reședință, dar vor avea obligația îndeplinirii tuturor cerințelor didactice.

Comentează cu Facebook