Campania “ASIGURĂ-ŢI O ZI FRUMOASĂ!”..în plină desfăşurare

În perioada 1 iulie-31 august, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, în parteneriat cu C.J. Mureş – ATOP, Primăria Tg-Mureş, Poliţia Locală Tg-Mureş, I.J.J. Mureş, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş şi Radio Vacanţa implementează proiectul de prevenire a criminalităţii contra patrimoniului “Asigură-ţi o zi frumoasă!”
Până în prezent, poliţişti, jandarmi, poliţişti locali au fost implicaţi în peste 31 de acţiuni în teren, acestea vizând reducerea riscului victimal în Complexul Mureşul (cu parcările de la cele 2 intrări) şi străzile adiacente (Păcii, Tâmplarilor, Secuilor Martiri, Luntraşilor, Margaretelor, Aleea Carpaţi), precum şi în parcările de la Platoul Corneşti.

În vederea evitării victimizării în domeniul furturilor din autoturisme, poliţiştii mureşeni vă recomandă să ţineţi cont de următoarele sfaturi:
– Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute!
– Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare (genţi, poşete, borsete, îmbrăcăminte, casetofoane auto, camere video, telefoane mobile etc.). Acestea vor tenta hoţii să vă spargă vehiculul!
– Evitaţi să păstraţi în autoturism acte de identitate, permise de conducere, documente de înmatriculare a maşinii, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare!
– Închideţi complet geamurile când părăsiţi autoturismul, chiar pentru scurt timp. Un geam lăsat uşor întredeschis vă poate da peste cap toate precauţiile folosite!
– Montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt!

NU UITAŢI!!!

Spărgătorii vor profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră, dar mai mult interes în protecţia bunurilor ce le deţineţi, vă scuteşte de neplăceri!

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.