Campionat de improvizație, la Teatrul de vară

Pandemia trece, Teatrul rămâne. În momentul de faţă, sub forma unor spectacole memorabile sub cerul liber. Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă reîntâlniţi o parte din actorii preferaţi la Teatrul de Vară (Piaţa Trandafirilor nr. 40) şi să vă delectaţi împreună cu ei la un Campionat de improvizaţie cu totul special. Evenimentul va avea loc joi, 2 iulie, de la ora 20.00.

Din echipa spectacolului creat de Vlad Massaci fac parte actorii Mihai Crăciun, Rareș Budileanu, Csaba Ciugulitu, Costin Gavază, Ion Vântu, Georgiana Ghergu, Cristian Iorga, Alexandru-Andrei Chiran, Ale Ţifrea şi Loredana Dascălu şi, la clape, indispensabilul acompaniator Zeno Apostolache Kiss. Spectacolul ia naştere sub semnul momentului, la indicaţiile dumneavoastră, astfel încât fiecare reprezentaţie este unică şi irepetabilă. Singurele constante sunt tipurile de exerciţii, inspiraţia de moment şi hohotele de râs.

Biletele pot fi achiziţionate online pe site-ul www.biletmaster.ro. Biletele în format fizic vor putea fi cumpărate personal la Casieria de la Sala Mare a Teatrului, de luni până duminică, între orele 10.00 şi 13.00, respectiv 18.00 şi 20.00. Biletelele vor putea fi achiziţionate şi începând cu o oră înaintea reprezentaţiilor, la faţa locului.

Abonamentele stagiunii 2019-2020 rămân valabile şi pot fi folosite pentru achiziţionarea biletelor la acest spectacol. Precizăm că biletele în format fizic rămase neutilizate pentru spectacolele din luna martie care au fost anulate din cauza stării de urgenţă vor putea fi schimbate cu bilete la spectacole care se vor juca în luna iulie.

Este obligatorie respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARSCoV2 precum măsurarea temperaturii prin termoscanare, menținerea distanței sociale, purtarea măștii şi folosirea soluțiilor dezinfectante puse la dispoziţie.

P.R. Marketing

Comentează cu Facebook