CAMPIONATUL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ, la Sala Mare

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş anunţă spectacolul CAMPIONATUL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ, spectacol dedicat Anului Centenar pe care îl sărbătorește întreaga Românie în 2018.
CAMPIONATUL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ este un spectacol de poezie românească (autori clasici și contemporani) susținut de către actorii Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș.
Pentru a putea oferi ocazia cât mai multor spectatori de a participa la acest spectacol, Teatrul Național Târgu-Mureș a programat două reprezentații cu CAMPIONATUL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ, marți 27 noiembrie 2018, de la orele 16:00 și 19:00, la Sala Mare!
Printre numele poeților ale căror poezii vor face parte din scenariul spectacolului CAMPIONATUL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ se numără: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, George Bacovia, Alexandru Macedonski, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Radu Gyr, Romulus Guga, Ion Mureșan, Ion Minulescu, Ioan S. Pop, Geo Bogza, George Țărnea.
Invitați speciali ai evenimentului sunt: Ferenczi Balázs (fagot) și Benedek Miklós (saxofon) – elevi ai Liceului Vocațional de Artă din Târgu-Mureș.
Prin acest spectacol, Teatrul Național Târgu-Mureș își propune să marcheze Centenarul Marii Uniri promovând una dintre cele mai importante bogății culturale pe care o avem: poezia românească.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.