Căsuțele de lemn, în Piața Teatrului și după sărbători

Căsuțele de lemn amenajate cu ocazia sărbătorilor de iarnă în Piața Teatrului din Târgu Mureș sunt în continuare acolo, Primăria orașului studiind posibilitatea de a le ridica și depozita sau, dimpotrivă, de a le menține încă câteva luni, potrivit purtătorului de cuvânt al municipalității, Cosmin Blaga.

“Căsuțele nu mai funcționează din 3 ianuarie anul acesta, am oprit alimentarea cu curent electric, ca să nu se mai consume. Ar putea să intre în conservare, după ce vor fi ridicate și depozitate în parcul municipal, dar studiem și o altă variantă, ca ele să rămână în Piața Teatrului mai mult timp, pentru că vom mai avea evenimente, va fi și târgul ONG-urilor (acesta are loc în luna mai, n.r.)”, a spus Blaga.

Potrivit acestuia, în perioada sărbătorilor, au fost 12 comercianți la căsuțele din Piața Teatrului și de asemenea 8 în zona bradului.

Întrebat cu privire la datele financiare, mai exact dacă s-a ieșit sau nu pe plus în urma amenajării căsuțelor pe domeniul public și închirierii lor către comercianții care au vândut produse de sezon, Blaga a spus că nu acesta a fost scopul, principalul câștig fiind că “s-a bucurat lumea”.

Comentează cu Facebook