fbpx

Cele mai bune idei de hobby-uri pentru acasă în vreme de pandemie

Timpurile prin care trece omenirea în aceste momente ale unei crize sanitare majore nu sunt dintre cele mai bune pentru o viață așa cum ți-ai fi dorit-o, poate. Restricțiile de tot felul pentru evitarea unei posibile îmbolnăviri vor mai dura, realist vorbind, o perioadă destul de lungă. 

Probabil vrei să revii la viața de dinainte, cu ieșiri cu prietenii, întâlniri la concert sau cinema, servitul mesei în oraș și schimbul de glume și impresii cu persoanele dragi. Cu siguranță se va ajunge și la momentul în care activitățile cu care îți umpleai timpul liber înainte vor fi reluate, însă, pentru moment, majoritatea populației planetei este nevoită să petreacă mai mult timp în casă.

Pentru mulți din cei care erau obișnuiți cu un stil de viață activ în afara locuinței ar putea fi destul de greu să rămână motivați atunci când se văd obligați să stea acasă. Dacă te numeri printre ei, un hobby care să-ți țină mintea ocupată în timpul liber poate fi o soluție genială pentru a te echilibra din punct de vedere psiho-emoțional.

Iată câteva hobby-uri pe care le poți practica acasă și care nu sunt foarte costisitoare!

  • Ocupă-te de acvaristică sau de terarii cu plante

Dacă ești genul de persoană căreia îi place să meșterească, există o gamă largă de activități pe care le poți face și din confortul casei tale. Dacă ai terminat de reparat și modernizat tot ce se putea în toate colțurile căminului tău, te poți apuca de construcția unui acvariu, dacă ești pasionat de viața marină. Gândește-te ce relaxant ar fi să stai în fotoliul tău comod și să privești minunata lume acvatică miniaturală pe care ai creat-o! 

În cazul în care nu prea vrei sa ai bătăi de cap, însă îți plac miniaturile și florile, dar nu ai o grădină proprie, poți opta pentru achiziția unor plante suculente pentru terarii, pe care le poți așeza în diverse locuri. Pe lângă faptul că dau o notă exclusivistă spațiului tău de locuit, aceste adevărate opere de artă pot fi o soluție ideală și pentru cadourile pentru cei dragi.   

  • Învață lucruri noi 

Educația este una din cele mai bune investiții pe termen lung pe care le poți face pentru propria persoană. Dar nu întotdeauna ceea ce ți s-a predat de-a lungul anilor de învățământ a fost despre materii care au stârnit pasiuni în tine. 

Acum, însă, în timpul liber pe care îl ai la dispoziție acasă, poți încerca să descoperi ceea ce îți place cu adevărat și să începi să studiezi meticulos acel domeniu. 

Îți place fizica și vrei să știi mai multe despre cum funcționează totul în acest Univers? Nimic mai simplu: caută materiale didactice pe internet sau cumpără un compendiu în domeniu și deslușește, cu creionul în mână, tainele mecanicii sau ale termodinamicii, ale opticii sau, de ce nu, chiar ale teoriei relativității. 

  • Caută și privește documentare 

Dacă nu te atrage prea mult lectura, poți învăța o mulțime de lucruri pe care nu le știai din privitul documentarelor. Este aproape imposibil să nu găsești, fie la TV, fie pe YouTube o sumedenie de materiale din care poți culege informații prețioase din orice domeniu care ți-ar putea trezi o pasiune: istorie, geografie, zoologie, enigme ale trecutului, sau lucruri mai mondene despre viața idolilor tăi din lumea filmului sau a muzicii. 

  • Citește mai multe cărți

Dacă înainte de această perioadă aveai restanțe la capitolul lectură, acum este un moment excelent să-ți „reglezi conturile literare”. Cu ajutorul internetului și cu posibilitatea de a cumpăra la un preț destul de mic un e-reader sau o tabletă, ai acces practic nelimitat la milioane de cărți din absolut toate domeniile. 

Dacă preferi cărțile fizice, nu ar strica să vizitezi biblioteca aceea de care parcă ai și uitat că există în localitatea ta. Nu te costa nimic, dar câștigul pentru minte și suflet este enorm!

Așadar, timpul petrecut acasă nu trebuie privit doar ca un fel de „pedeapsă” divină. Cu puțină imaginație și introspecție ai putea descoperi lucruri noi despre tine și domenii de care ești pasionat și în care te poți aventura. Cine știe, poate așa vei găsi ceea ce îți place cu adevărat în viață. 

Sursa foto: shutterstock.com 

Comentează cu Facebook