Concurs de pescuit „Fir Întins” ediţia a XII-a

Casa de Cultură a Studenților Tîrgu Mureș organizează vineri, 5 octombrie 2018, cu sprijinul Primăriei Voivodeni, cea de a XII-a ediție a Concursului de Pescuit „Fir Întins”, care se va desfășura la Pescăria „Gliga” din Voivodeni.
Concursul este dedicat atât tinerilor cât şi studenților, persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani iar obiectivul principal al competiției este apropierea tinerilor și studenților de natură, oferindu-le alternative de petrecere a timpului liber, momente recreative și de relaxare.
Se va pleca la ora 800 din fața Casei de Cultură a Studenților Tg.Mureș, iar întâlnirea participanților la Pescăria „Gliga” din Voivodeni, va avea loc la orele 830. Pescarii își vor arunca undițele în apă începând cu ora 1000. După efectuarea tragerii la sorți, concurenții ocupă locurile din standuri și au la dispoziție aproape 30 de minute timp de pregătire, în care sunt permise: pregătirea uneltelor și a accesoriilor de pescuit, pregătirea nadelor și a momelilor, sondarea apei cu undițele de care dispun concurenții, orice altă activitate în vederea organizării locului de pescuit.
După terminarea concursului, va avea loc cântărirea peștilor, afișarea rezultatelor și premierea câștigătorilor cu diplome și materiale specifice de pescuit.
Deliciul zilei va fi un gulaș la ceaun.
Regulamentul și fișa de înscriere a concursului pot fi solicitate printr-un e-mail cu subiectul – „Concurs de pescuit” la adresa ccstargumures@gmail.com sau direct la sediul Casei de Cultură a Studenților Tg. Mureș. De asemenea se mai pot înscrie și online accesând site-ul și paginile de facebook ale Casei de Cultură a Studenților Târgu Mureș.

Data limită pentru înscrieri este 1 octombrie 2018.

Înscrierea și participarea sunt GRATUITE !

Relații la tel.: 0265.216066

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.