Conducerea E.ON România este deschisă continuării dialogului pentru găsirea unei soluţii viabile de creştere a salariilor

Conducerea companiei E.ON România este pe deplin conştientă de aşteptările angajaţilor şi îşi exprimă întreaga deschidere pentru continuarea negocierilor salariale cu partenerii de dialog social, însă acestea trebuie să fie transpuse în contextul economic și financiar dificil pentru companie.

Îmbunătăţirea beneficiilor salariale şi a celor de altă natură reprezintă o preocupare constantă a managementului Grupului E.ON România şi, de aceea, ne-am străduit nu doar să oferim salarii competitive, ci am fost şi suntem interesați să
asigurăm un pachet mai amplu, pe care să îl creăm înțelegând nevoile angajaților.

Întotdeauna, acest pachet a fost rezultatul negocierilor dintre sindicate și conducere, pe baza unor criterii şi analize obiective. Este important de menţionat că, spre deosebire de alte companii, fie că este vorba de companii din sectorul de activitate specific sau din alte sectoare, am acordat creşteri salariale în fiecare an.

Încă de la începutul negocierilor cu reprezentaţii Federaţiei Sindicatelor Gaz România şi pe tot parcursul acestora, ne-am exprimat întreaga deschidere pentru identificarea unor soluţii care să permită acordarea creşterilor salariale. Dar orice discutie de acest fel trebuie să ia în considerare accentuarea, la finalul anului 2018, a instabilităţii mediului legislativ, economic și de afaceri, la care s-au adăugat schimbările neaşteptate induse prin OUG 114 şi modul în care ANRE a aprobat tarifele de distribuţie pentru energie electrică.

Toate companiile din sectorul energetic întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte procesul de creştere salarială deoarece situaţia este una neclară. Stabilirea şi acordarea unor majorări salariale în contextul dat, fără o analiză solidă, ar reprezenta un act iresponsabil din partea companiei în sensul în care demersul ar putea genera dezechilibre dificil de remediat pe viitor şi care ar afecta grav politica de salarizare.

Pentru a răspunde acestui context dificil, în prezent analizăm un set de soluții urgente prin care să consolidăm situaţia companiilor şi care au în vedere inclusiv capacitatea de a răspunde aşteptărilor angajaţilor legate de partea salarială.

Bazându-ne pe implicarea şi înţelegerea pe care angajaţii le-au dovedit de-a lungul celor peste 14 ani de prezenţă a E.ON în România, sperăm că şi de această dată vom găsi împreună, prin dialog şi deschidere reciprocă, o soluţie corectă şi sustenabilă care să aibă în vedere atât necesitatea de a acorda creşteri salariale, cât şi asigurarea menţinerii în parametri optimi a activităţilor companiei.

Comentează cu Facebook