Conferință de obstetrică pentru nașterea în siguranță

În data de 29-31 august în Miercurea Ciuc se va desfășura conferința de
obstetrică cu titlul Naștere în siguranță, organizată de Spitalul Județean de
Urgență Miercurea Ciuc împreună cu Asociația Moașelor din Ungaria, în
parteneriat cu Consiliul Județean Harghita, Colegiul Teritorial Harghita al
Medicilor și organizația județeană a Ordinului Asistenților Medicali Generali,
Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Conferința, care se va desfășura la Casa Jakab Antal, se adresează medicilor de
familie, medicilor specialiști de obstetrică-ginecologie, asistenților medicali și
moașelor. În cadrul prezentărilor științifice profesori universitari, medici de
specialitate, medici de familie și moașe vor aborda teme ca supravegherea
sarcinii, comunicația între obstetrician – moașă – parturientă, sugestii negative
la sala de naștere, obstetrica clasică în secolul 21., sarcina după vârsta de 35
ani, monitorizarea fetală în timpul travaliului, protocoale obstetrice, nașterea în
apă, protecția perineului.
În ziua de 29 august prezentările științifice încep de la ora 15 și sunt tematizate
în principal pentru medicii de familie și asistenții medicali care lucrează in
cabinetele medicilor de familie. Prelegerile din ziua de 30 și 31 august se
adresează în mare parte medicilor specialiști, asistenților medicali și moașelor.
Deschiderea conferinței va fi în data de 29 august, ora 18.

Informații suplimentare se găsesc pe siteul Facebook Szülészeti konferencia/
Conferință obstetrică, tot acolo va fi publicată și programul conferinței.
La eveniment se asigură traducere simultană în limba română. Conferința este
creditată cu puncte EMC.
Conferința este deschisă și publicului larg.

Miercurea Ciuc, 18.08.2019

https://www.punctul.ro/wp-content/uploads/2019/08/program_RO.pdf

Comentează cu Facebook