Conferința Regională privind aniversarea a două decenii de existență a Agenției pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU

În data de 15 noiembrie 2018, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a participat la Conferința Regională privind aniversarea a două decenii de existență a Agenției pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
În cadrul acestei conferințe au fost prezentate rezultatele obținute în colaborare cu oamenii care au susținut dezvoltarea și s-au implicat în pregătirea de proiecte europene, edificând în cei 20 de ani, o Regiune care reprezintă un motiv de mândrie la nivel național și european, prin rezultatetele atinse, prin responsabilitate și devotament civic.
În anul 1998 s-au pus bazele înființării Regiunilor de Dezvoltare din România, între care și Regiunea de Dezvoltare 7 ”Centru” formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.