De azi, PUNCTUL numai online!

Obișnuită să mă aventurez în numerologie și alte asemenea activități pentru care unii m-ar întreba:  „unde ți-ai parcat mătura?”,  mi-am amintit de niște coincidențe.

În urmă cu două decenii, adică  în anul de grație 1999 îmi puneam umărul la nașterea unui săptămânal al cărui nume începea cu… ați ghicit! Litera P. În 2019 asist la trecerea pe online a săptămânalului, tot cu litera P.  Observați anul și litera?

Dezvoltarea tehnologiei nu poate fi oprită și așa e normal. În 1999 ziarul editat pe calculator era scos pe imprimantă pe foi speciale, transparente, iar foile de calc atent aranjate erau transportate personal și depuse cu mare grijă în mâna responsabilului de la tipografie, care urma un complicat procedeu până când a doua zi dimineața apărea pe tarabe ziarul foșnind  misterios la atingere și mirosind a cerneală de tipar.

Începând din  2006 tipografia s-a apropiat  de redacții la un click distanță. În zilele noastre însă  tot mai multe tipografii ajung în insolvență sau se închid, costurile cresc, iar presa scrisă are de ales. Moare sau supraviețuiește în mediul virtual. 

Informația circulă cu viteza luminii. O știre caldă pe când ajunge pe site – chiar dacă există bună voință și bună organizare – e posibil să fie deja fumată de concurență! Dacă te grăbești să fii primul care dă știrea, s-ar putea să distribui o știre falsă. Hoax. Ceva ce pare credibil, doar că nu – i adevărat. Oricum , titlul vinde ziarul.

 Siteul?  De câte ori nu v-ați enervat citind titlul: ”Șocant. Bomba la…, Diva a rupt tăcerea, Xuleasca în lacrimi, Veste proastă”… și deschizând știrea în cel mai bun caz conținutul era   pe aproape, dar de cele mai multe ori nu era nici pomeneală despre ce anunța titlul! Să sperăm că Punctul online vă va feri de asemenea experiențe!

Cei care ați citit ediția tipărită ați citit apoi și varianta online și ați continuat să vizitați siteul și în zilele ce v-au despărțit de următoarea ediție. La fel veți proceda credem și acum, doar că veți sări peste mersul la tarabă, unde vânzătoarea  v-ar anunța cu regret în glas: „N-a apărut!”

Erika MĂRGINEAN

Comentează cu Facebook