Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe 10 străzi din Sighișoara, miercuri, 1 iulie

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție al gazelor naturale, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Sighișoara, miercuri, 1 iulie, începând cu ora 09.00, pe străzile: Bucegi, Caisului, Cătunul Viilor, Crângului, Dealul Gării, N.D. Cocea, Oltului, Parângului, Stejarilor și Tudor Vladimirescu.  

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

Comentează cu Facebook