fbpx

Despre beneficiile activităților extrașcolare 

Suntem preocupați în ultimul timp, atât ca părinți, cât și ca educatori/profesori să ținem copiii departe de telefoane și calculator, întrucât s-a dovedit că, dincolo de utilitatea indiscutabilă a tehnologiei, dovedită și în cei doi ani de pandemie, aceasta are efecte nocive asupra dezvoltării armonioase a copiilor noștri, dacă e folosită în exces. 

Activitățile și cercurile propuse de Cluburile și Palatele Copiilor din întreaga țară sunt o alternativă la îndemână, pentru că oferă o varietate de îndeletniciri, cu totul gratuite pentru beneficiari, ele funcționând sub coordonarea Ministerului Educației, cu finanțare din partea acestuia, deci, pentru părinți nu costă nimic să își înscrie copilul la Palatul Copiilor, indiferent de cercul pe care dorește acesta să îl frecventeze.  

În acest context, în perioada 17-20 iunie a avut loc în stațiunea Muntele Băișorii, Cluj, un festival de teatru, aflat la a XIV-a ediție, Teatru-Fest, organizat de Palatul Copiilor Cluj, la care au fost invitați să participe trupe de teatru din întreaga țară, alături de coordonatorii lor, beneficiind de cazare și masă în tabăra pe care o deține Palatul Copiilor în stațiune, la Cabana Copiilor. Pe lângă spectacolele de teatru din fiecare seară, participanții au avut parte de numeroase surprize din partea organizatorilor, cum ar fi drumețiile în zonă, concursuri sportive, concursuri de dans sau carnaval, dar și de ateliere teatrale, în care cei trei membri ai juriului, actorul Naționalului clujean, Ionuț Caras, și doi absolvenți ai Facultății de Teatru de la UBB, Mălina Andreescu și Adelin Tudorache, au realizat activități prin care au încercat să dezvolte creativitatea participanților, dar și încrederea în sine, dând o stare de bine tuturor. 

Au participat peste 60 de copii, din Arad, Craiova, Cluj-Napoca, Tg. Mureș și Sighișoara care, dincolo de spectacolele de teatru și monologurile susținute în fața juriului și a colegilor, au avut parte de patru zile în care, ieșind din zona de confort, au realizat activități care să îi stimuleze să fie mai buni, mai deschiși, mai încrezători în forțele proprii și, mai presus de toate, s-au distrat teribil, au legat prietenii și abia așteaptă următoarele astfel de întâlniri (care vor avea loc în această vară, în zona noastră, la Macea, lângă Arad, în 1-3 iulie sau la Sighișoara în perioada 18-21 iulie). 

Din județul nostru au participat două trupe de teatru. Din Tg. Mureș a participat trupa de teatru Dicentis, coordonată de prof. Iolanda Cătinean, de la Palatul Copiilor Tg. Mureș, cu piesa Jubileul, de A.P. Cehov și două monologuri, din Pescărușul lui Cehov, respectiv Hangița, de C. Goldoni. Din Sighișoara a participat trupa de teatru Carpe Diem de la Clubul Copiilor Sighișoara, coordonată de prof. Soneriu Mihai Marcel, cu spectacolele Ușa, de Matei Vișniec, Misterul cuvintelor, după Andrada Silvana Tacenco și un monolog din ciclul Chirițelor, de V. Alecsandri. Bineînțeles, nu s-au întors cu mâna goală acasă, ci au adus și diplome și trofee, fiind tare mândri de ele și motivați să muncească mai mult, pentru rezultate mai bune. 

Experiența benefică de care au parte copiii ce participă la astfel de activități e confirmată de numărul mare de voluntari care se întorc, an de an, pentru a-și ajuta profesorii în organizare, chiar dacă nu mai fac parte din trupele de teatru, fiind absolvenți. Ei mărturisesc că aceste activități extrașcolare i-au ajutat mult în devenirea ulterioară și le recomandă tuturor, chiar dacă sunt cronofage, necesită atenție și efort și îi pun, de multe ori, în ipostaze pe care nu și le doresc sau nu îi avantajează. Testarea limitelor, empatia, succesul sau dezamăgirea nu fac altceva decât să îi construiască pe interior, pentru a obține cea mai bună variantă a lor. 

Tocmai de aceea, trebuie să profităm de șansa pe care Palatele Copiilor din țară o oferă tuturor elevilor, nu numai pentru că sunt activități gratuite și în cadrul lor copiii pot experimenta tot felul de cercuri, ci și pentru că ele pot conduce spre performanță, transformând, uneori, o pasiune într-o profesie. Sper ca energia și dăruirea profesorilor organizatori de astfel de festivaluri și competiții să nu se lase influențate și demoralizate de dificultățile birocratice întâmpinate de-a lungul drumului, deoarece copiii sunt cei care au de pierdut cel mai mult. Aceste instituții au nevoie de sprijin pentru a putea oferi calitate, iar copiii noștri, pe lângă școală, au nevoie de astfel de instituții.  

Prof. Melinda Crăciun (un părinte norocos și mulțumit) 

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW