Din nou printre campionii olimpici

Liviu Rebreanu , un titan al literaturii române , are urmași de seamă la școala ce-i poartă numele .
Seria rezultatelor prestigioase ale elevilor de la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu continuă.

Îndrumați cu pasiune de profesorii lor , Crina Morariu și Codruț Morariu, nouă dintre ucenicii cuvintelor s-au aflat printre laureații celei de-a XVIII-a edțtii a Concursului național de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair-Play”, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) prin Academia Olimpică Română (AOR), în parteneriat cu Ministerul Educatiei Naționale (MEN), prin Inspectoratele Școlare Județene. Ei au fost premiati în cadrul unei gale care a avut loc in data de 9 noiembrie la Casa Olimpică din București, sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Premiile au fost oferite de medaliații olimpici Simona Tabără Amânar, Ionela Tîrlea, Laura Cârlescu Badea și alte personalități ale lumii sportive și culturale românești.
La categoria de vârstă 7-10 ani , secțiunea Cronică Reportaj a fost obținut premiul II de Maria Podar , premiul III a fost decernat Alexandrei Vancea și mențiune a fost acordată lui Flavius Blaga.
Secțiunea proză i-a avut printre laureați pe Raul Badiu , deținător al premiului al II-lea, pe Alesia Breaz și Ilinca Filpișan care au obținut mențiune.
La secțiunea poezie, au utilizat rimele potrivite Eric Bota ( premiul al II-lea ), Ioana Berki ( mențiune ) și Valentin Mâț ( mențiune ) .
Juriul a fost prezidat de către prof. dr. Mina-Maria Rusu, inspector general de limba și literatura română în cadrul Ministerului Educației Naționale,
Simona Tabără Amânar, directorul AOR, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și a remarcat continuitatea și popularitatea de care se bucura acest concurs. „Este prima mea participare în calitate de director al Academiei Olimpice Române la concursul Un condei numit Fair-Play și sunt extrem de emoționată și bucuroasă că există atâția copii talentați care iubesc sportul. Sper să continuăm tradiția și să dăm posibilitatea elevilor să-și exprime în scris dragostea pentru sport și fair-play și în anii următori. Lucrările acestei ediții sunt deosebite, ca și autorii lor pe care îi așteptăm cu lucrări cel puțin la fel de valoroase și la concursul de anul viitor”, a spus Simona Tabără Amânar.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.