Doar 36 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate mureșenilor în cursul zilei trecute

În ultimele 24 de ore, 169 de polițiști, reprezentanți ai ISU (Inspectoratului pentru Situații de Urgență), ITM (Inspectoratului Teritorial de Muncă), DSV(Direcției Sanitar-Veterinare), Direcției de Sănătate Publică(DSP) și cei de la(PC) Protecția Consumatorului au 25 de acțiuni și au verificat 257 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

Au fost legitimate 557 de persoane și verificate 64 de mijloace de transport în comun.

În total, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.700 de lei, astfel:

  • 20 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
  • o sanctiune aplicata operatorilor economici pentru organizarea in spatiul public/privat/inchis pentru care au fost instituite interdictii/restrictii, in valoare de 5.000 de lei;
  • 15 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 6.700 de lei;

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. 

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comentează cu Facebook