Coordonatorul festivalului național studențesc „Unifest” de la Târgu Mureș, Dora Pop, a anunțat luni într-o conferință de presă că pentru a 27-a ediție, care se va desfășura în perioada 5-11 noiembrie 2018, s-au încheiat o serie de parteneriate, în vederea desfășurării unor activități precum donare de sânge, prevenție orală în școli și workshop de prim-ajutor.
Potrivit acesteia, donarea de sânge va fi organizată împreună cu Centrul de transfuzie sanguină din Târgu Mureș, în timp ce proiectul de prevenție orală se va desfășura la clasele 0 și I din trei școli, dar și la Liceul Pedagogic din municipiu, iar în workshopul de prim-ajutor vor fi implicați studenți care sunt și voluntari SMURD.
Programul festivalului mai include seri de teatru, film (studenții pot vota ce vor să vizioneze pe pagina evenimentului), cocktail, petrecere cu tema anii 2000, jocuri pps si boardgames, escape room, pop quiz, campionat de fotbal, bowling si tenis, precum și trei traininguri considerate utile oricărui tânăr – de public speaking, leadership și teamwork (vorbire în public, conducere, lucru în echipă, n.r.).
În activități sunt implicați circa 70 de studenți ai Organizației Studențeștă de Medicină Dentară a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.