Două persoane în stare gravă și DN 13 blocat minute bune, în urma unui accident produs la Fișer (Brașov)

Detașamentul de pompieri de la Sighișoara a intervenit, marți dimineață, la un accident produs în localitatea brașoveană Fișer, aflată în apropierea graniței cu județul Mureș, în urma căruia două persoane sunt în stare gravă, iar drumul național DN13 a fost blocat zeci de minute.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 7 între un autoturism și un camion, detașamentul de pompieri de la Sighișoara intervenind pentru descarcerarea a două persoane aflate în aceste vehicule, în cazul cărora a fost stabilit codul roșu.

Drumul național DN 13 a fost blocat pe ambele sensuri până după ora 8, timp în care au intervenit echipajele sosite la fața locului. După extragerea victimelor, aflate în stare gravă, din autoturisme, acestea au fost transportate cu ambulanța la un spital din Brașov. 

Comentează cu Facebook