Drogul și băutura pun în pericol siguranța circulației

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Târgu Mureș opresc autoturismele aflate în trafic și în funcție de cum se copmortă conducătorul auto îl testează cu etilotest sau cu aparatul Drug Test. Unii dintre ei, in fericire sunt opriți la timp, înainte de a produce evenimente rutiere nedorite.

  • Astfel , vineri, 26 iunie, bărbat, de 29 de ani, din comuna Ceuașu de Câmpie, oprit în trafic manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând o valoare pozitivă. Bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive.
  • În aceea și seară poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Gornești au oprit în trafic, pe raza comunei Sângeorgiu de Mureș, un ATV, dovedit a fi neînmatriculat, condus de un tânăr, de 24 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
  • Sâmbătă, 27 iunie a.c., în jurul orei 22.30, poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier Mureș și Poliției municipiului Tîrgu Mureș au oprit în trafic, pe DJ 151D, pe raza comunei Acățari, un autoturism, condus de un bărbat, de 56 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
  • Sâmbătă, 27 iunie a.c., în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Poliției municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Pandurilor din municipiu, un motociclu condus de un bărbat, de 42 de ani, din Reghin. A fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice după ce în urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, în urma verificărilor a reieșit că acesta nu posedă niciun fel de permis de conducere și nici motociclul nu era inmatriculat.
  • Duminică, 28 iunie, noaptea, un tânăr de 25 de ani conducea un autoturism în Târgu Mureș la testare cu etilotest având o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice.
  • Tot duminică, 28 iunie, pe raza comunei Glodeni,un bărbat, de 41 de ani, la testare cu etilotest având o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice.

În fiecare cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comentează cu Facebook