Drumuri surpate, canale fără armătură şi maşini avariate după o lucrare de canalizare finanţată prin PNDL II

Mai mulţi locuitori din comuna Sântana de Mureş au sesizat presei, miercuri, calitatea slabă a unor lucrări de canalizare finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II, în valoare de 3,6 milioane de lei, soldate cu surparea unor porţiuni din drumurile publice şi cu avarierea unor autoturisme, prăbuşite odată cu capacele de canal de pe mijlocul străzii.

Primarul comunei, Dumitru Moldovan, sesizat în repetate rânduri, începând din luna iulie, cu privire la neregulile din timpul execuţiei lucrărilor, susţine că a pus în vedere firmei să înlocuiască capacele de canal care pun în pericol siguranţa traficului şi a cetăţenilor, în timp firma care a câştigat licitaţia reclamă că nu i s-au plătit decât o parte din facturi.

Locuitorii de pe străzile Cimitirului, Livezii, Prunului, Cireşului, Mesteacănului susţin că, începând din luna iulie 2019, au insistat pe lângă conducerea firmei să readucă străzile respective la starea la care au fost înaintea începerii lucrărilor, însă solicitările lor au rămas fără ecou.

“Rezultatele au fost: strada Livezii a devenit o stradă în trepte la propriu, unică în România, pe care nu se mai poate urca sau coborî fără maşini 4X4, pe care nu mai poate coborî nici măcar maşina care ridică gunoiul, angajaţii Salubriserv fiind obligaţi să vină cu maşina în marşarier pe strada Cireşului. Strada Cireşului este aproape impracticabilă în perioadele ploioase, piatra adusă de angajaţii firmei (…) a fost aruncată direct în noroiul de peste 15-20 cm, cantitatea infimă fiind imediat îngropată în nămol. În plus, canalele nu suportă o greutate mai mare de 5 tone, fiind obligatorie impunerea unei restricţii de tonaj, întrucât o parte a canalelor, care au o calitate foarte slabă, deja s-au prăbuşit după ce au trecut peste acestea vidanjele sau maşina de la Salubriserv (în cel puţin patru cazuri). Mai mult, resturile desprinse din capacele de canal şi pietrişul au fost lăsate în reţeaua de canalizare, existând riscul înfundării reţelei. În plus, din cauza canalelor care se surpă în permanenţă inclusiv Ambulanţa ar avea dificultăţi de acces în zonă”, se arată în sesizările locuitorilor.

Oamenii mai reclamă că, pe lângă faptul că angajaţii firmei au rupt mai multe branşamente de curent electric şi chiar conducta principală de apă de pe strada Cireşului, unii dintre ei nici măcar nu se pot branşa la canalizare din cauza faptului că muncitorii au calculat greşit înclinaţia căminelor, acestea având căderea către locuinţe, nicidecum către reţeaua de canalizare stradală.

De asemenea, strada Cimitirului mai este practicabilă doar pe o bandă de circulaţie, una dintre benzi fiind impracticabilă şi un real pericol, întrucât firma a turnat un strat subţire de beton peste pământul netasat, astfel încât pe mai multe porţiuni a început să se surpe.

Locuitorii din zonă susţin că din cauza şanţurilor adânci lăsate transversal peste şosea, cu margini foarte tăioase, şi-au tăiat cauciucurile, iar două autoturisme au căzut până acum în canalele ale căror capace s-au surpat în momentul în care s-a trecut peste ele.

Aceştia susţin că, deşi locuiesc aproape de centrul comunei, au fost nevoiţi să extindă din fonduri proprii reţelele de apă, gaz metan şi de curent electric şi au pietruit de mai multe ori, în ultimii 10 ani, străzile din zonă, lucruri pe care ar fi trebuit să intre, în mod firesc, în atribuţiile administraţiei publice locale, iar autorităţile nu sunt capabile nici măcar să readucă străzile la forma în care au fost.

Primarul comunei Sântana de Mureş, Dumitru Moldovan, a arătat că într-adevăr a fost sesizat că două şoferiţe au căzut în canalul surpat pe mijlocul străzii Cireşului şi că a luat legătura cu firma, fiindcă administraţia locală nu poate interveni, întrucât a predat amplasamentele acelei societăţi comerciale care execută lucrările.

“S-a lucrat mult, dar nu întotdeauna calitativ, avem angajamente că vor veni cu piatră să reaşeze drumurile. Canale – am sunat la firma respectivă să schimbe un set de capace de canal care au fost sfărâmate, este atribuţia lor să le schimbe, pentru că nu se poate circula pe străzi (…) Suntem între ciocan şi nicovală, conform contractului nu avem voie să facem lucrări de întreţinere pe respectivele drumuri, atâta timp cât avem un contract în desfăşurare. În cazul în care cetăţenii fac plângeri, fac plângerile la noi. Noi luăm plângerile şi le trimitem firmei respective. Suntem într-o situaţie mai delicată, sperăm să găsim o soluţie ca în cazul în care nu vor veni banii, să încercăm să intervenim noi, ca primărie, pe respectivele străzi şi atunci să punem la punct drumurile”, a declara presei primarul din Sântana de Mureş.

Dumitru Moldovan a precizat că Ministerul Dezvoltării, din cauza instabilităţii guvernamentale, nu a plătit facturile pentru lucrările executate, dar că Primăria are obligaţia să transfere banii către societatea respectivă în momentul în care Ministerul Dezvoltării virează banii.

Firma respectivă a emis deja 6 facturi pentru lucrările executate în Sântana de Mureş, dintre care două au fost achitate deja de către Ministerul Dezvoltării, fără ca cineva să verifice calitatea lucrărilor.

Proiectul de extindere a canalizării vizează 12 străzi din Sântana de Mureş iar până acum există reclamaţii cu privire la calitatea şi siguranţa lucrărilor de pe cel puţin cinci străzi publice şi alte două străzi private, pe care cetăţenii au contribuit din fonduri proprii la extinderea reţelei de canalizare. AGERPRES

Comentează cu Facebook